Virusurile pandemice recente au sărit la oameni fără adaptare prealabilă, arată un studiu UC San Diego
Un studiu recent realizat de Universitatea din California, San Diego, publicat în revista Cell, contestă o presupunere de lungă durată despre cum virusurile animale devin capabile să provoace epidemii la oameni. Potrivit today.ucsd.edu, cercetătorii au descoperit că majoritatea virusurilor zoonotice nu prezintă dovezi de adaptări evolutive speciale înainte de a trece la oameni.
Analiza evoluționistă pe scară largă a arătat că, pentru anumite virusuri, nu există dovezi că acestea ar fi evoluat adaptări speciale înainte de a sări în rândul oamenilor. SARS-CoV-2 nu prezintă semnale genetice de adaptare de laborator, iar modelul său evolutiv se potrivește cu circulația naturală în rezervoarele animale, contestând afirmațiile privind manipularea de lungă durată în laborator.
În contrast, virusul gripal H1N1 din 1977 se distinge. Spre deosebire de alte pandemii, acesta prezintă semnături genetice consistente cu trecerea printr-un laborator, susținând teorii îndelung contestate privind o reapariție accidentală legată de laborator.
👉 Descoperirile principale
Studiul a folosit o analiză filogenetică pe scară largă, iar cercetătorii au raportat că majoritatea virusurilor zoonotice, inclusiv cauza COVID-19, nu prezintă dovezi de adaptare evolutivă specială înainte de a provoca infecții la oameni. Joel Wertheim, autor principal și profesor de medicină la UC San Diego, a afirmat că lipsa dovezilor indică un eveniment zoonotic natural, reprezentând un alt argument împotriva teoriilor de manipulare în laborator.
Modelul actual de apariție zoonotică presupune adesea că virusurile trebuie mai întâi să obțină mutații adaptative pentru a putea susține transmiterea de la om la om. Totuși, analiza genomurilor virale a arătat că presiunile selecției înainte de apariția zoonotică erau indistingușabile de cele care acționează în mod curent în rezervoarele animale.
„Dintr-un punct de vedere epidemiologic general, constatările noastre contestă ideea că virusurile pandemice sunt evolutiv speciale înainte de a ajunge la oameni”, a spus Wertheim. „Mai degrabă decât a necesita adaptări rare și fin reglate la animale, multe virusuri pot avea deja capacitatea de bază de a infecta și transmite între oameni.”
👉 Implicatii pentru viitor
Studiul are implicații importante pentru modul în care cercetătorii interpretează viitoarele focare. Stabilind ce arată o apariție zoonotică „normală” la nivel genomic, acest cadru oferă un reper pentru a distinge între spillover-urile naturale și scenariile care implică manipularea în laborator. „Acest lucru nu înseamnă că accidentele de laborator nu se întâmplă”, a subliniat Wertheim.
Mai departe, cercetătorii văd aplicații potențiale în forensica focarelor, supravegherea virală și pregătirea pentru pandemii. „Obiectivul nostru nu este doar să înțelegem trecutul, ci să fim mai bine pregătiți pentru viitor”, a adăugat Wertheim.
Printre autorii suplimentari ai studiului se numără: Jennifer L. Havens și Jonathan E. Pekar de la UC San Diego; Sergei L. Kosakovsky Pond și Jordan D. Zehr de la Temple University; Edyth Parker și Kristian G. Andersen de la Scripps Research Institute; și Michael Worobey de la Universitatea din Arizona. Studiul a fost finanțat, parțial, cu fonduri federale de la Institutele Naționale de Sănătate și alte organizații.
