Înapoi la știri

Proiectul parcului industrial din Valcele, respins de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism Cluj

21 Jun 2024
3 minute min
Elena Dumitrescu

Proiectul parcului industrial din Valcele, respins de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism Cluj

Proiectul urbanistic care prevedea construirea unui parc industrial pe un teren de aproape 2,7 hectare în localitatea Vâlcele, comuna Feleacu, județul Cluj, a fost respins în ședința de joi a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U.) Cluj.

În cadrul proiectului, era prevăzută edificarea unui parc industrial ce includea un imobil de birouri, hale de producție și spații de depozitare. Membrii comisiei au avut mai multe rezerve și au cerut modificări. "Beneficiarul trebuie să realizeze un sens giratoriu, astfel încât cei care pleacă din parcul industrial să poată întoarce în siguranță spre Cluj. Totodată, este nevoie de un drum colector în interiorul parcelei, ca să se evite staționarea mașinilor pe DN1. Și parcările ar trebui relocate în subsolul clădirii", a transmis arhitectul Iustinian Orza, cel care a condus ședința de urbanism în absența arhitectului șef al județului.

Proiectanții au încercat să apere planul inițial, menționând că există deja o bandă de decelerare pentru sensul de mers dinspre Cluj spre Turda. "Accesul este cu sens unic, deci există această bandă de decelerare prevăzută, care are ca rol încetinirea și nu va aglomera traficul existent. Există în interiorul parcelei o rețea de alei cu sensuri unice și ieșirea se realizează pe latura dinspre Cluj, pe direcția spre Turda. Din punctul nostru de vedere, realizarea unui drum colector care să înceapă undeva în zona parcelei noastre nu ar ajuta foarte mult", au explicat aceștia.

Chiar și așa, proiectul nu a primit aviz favorabil și va trebui să revină într-o viitoare ședință a comisiei de urbanism a județului Cluj pentru reevaluare și eventuale modificări.

Alte postari din Politica
Politica

Primarul Bogdan Pivariu prezintă bugetul record al comunei Florești

Astăzi, primarul Bogdan Pivariu a prezentat bugetul comunei Florești, cea mai mare comună din România, document care se află în dezbaterea Consiliului Local. Bugetul pune accent pe dezvoltare, infrastructură și modernizare, având o valoare totală de 216.905.300 lei, conform stiridecluj.ro.

Politica

Alin Tișe critică moțiunea de cenzură din 5 mai cu metafore inedite

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, și-a exprimat public opinia despre moțiunea de cenzură planificată pentru 5 mai, în care PSD și AUR intenționează să înlăture Guvernul. Potrivit stiridecluj.ro, Tișe folosește un limbaj metaforic pentru a descrie această competiție politică, aducând aminte de nevoia celor două partide de a obține voturi suplimentare pentru a reuși.

Politica

Studii internaționale dezvăluie deficiențele Clujului în gestionarea trotinetelor electrice

Un studiu internațional publicat în 2026 compară modul în care Cluj-Napoca, Madrid și Lisabona abordează micromobilitatea electrică, iar rezultatele sunt îngrijorătoare pentru orașul condus de Emil Boc. Analiza, realizată de cercetători europeni, scoate în evidență provocările cu care se confruntă orașul transilvănean, fiind într-o etapă incipientă și dezorganizată în acest domeniu, conform stiridecluj.ro.

Politica

Bashar Molhem critică dur plecarea directorului Companiei de Apă în Brazilia

Bashar Molhem, consilier județean PNL și membru al comisiilor de buget-finanțe și educație, cultură și sport, își exprimă indignarea față de plecarea directorului Companiei de Apă, Călin Neamțu, în Brazilia, pe banii contribuabililor clujeni. Potrivit lui Molhem, această absență a făcut imposibilă convocarea unei ședințe a Comisiei de Buget, necesară pentru discutarea bugetelor companiilor din subordinea CJ Cluj.

Acasa Recente Radio Județe