Alin Tișe a votat pentru dezvoltarea Clujului
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a votat duminică în Municipiul Cluj-Napoca, alături de Emil Boc și Daniel Buda.
"Am votat pentru continuarea dezvoltării Clujului și pentru finalizarea angajamentelor pe care le-am luat acum câțiva ani în fața clujenilor. Am votat pentru un Cluj european, pentru a finaliza proiectele aflate în derulare și pentru Clujul metropolitan, care va deveni motorul de dezvoltare a viitoarei regiuni a Transilvaniei", a declarat Tișe.
El s-a declarat mulțumit de echipa propusă de PNL la aceste alegeri și încrezător că această echipă va asigura dezvoltarea Clujului. "Cred că în următorii ani Clujul se va definitiva ca un pol esențial, alături de București, în dezvoltarea țării. Am votat, de asemenea, pentru o echipă performantă, care a demonstrat în ultimii ani că știe ce are de făcut în oraș și în județ," a adăugat Tișe.