Înapoi la știri

SANITAS începe greva generală în spitale din cauza legii salarizării. „Dialogul social va continua cu partidele parlamentare”

4 ore în urmă
5 minute min
Maria Popescu
Sindicaliştii SANITAS anunță că își mențin decizia de a începe astăzi greva generală, după ce discuţiile de la Cotroceni le tema problemelor din sistem şi a Legii salarizării nu au dus la soluţii. Sindicaliştii mai anunţă că vor continua discuţiile cu partidele parlamentare. În cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni „am reiterat faptul că sistemul sanitar are nevoie astăzi de măsuri urgente pentru a putea avea grijă de pacienţi aşa cum merită cu adevărat. I-am prezentat domnului Radu Burnete revendicările grevei generale şi motivele care ne-au împins la această decizie”, a transmis SANITAS, într-un comunicat de presă citat de News.ro. Sindicaliştii au menţionat inclusiv faptul că guvernul interimar a ignorat orice formă de dialog social, iar Ministerul Muncii i-a invitat la o discuţie abia după ce Curtea de Apel a hotărât suspendarea demersurilor guvernamentale privind proiectul legii salarizării. „Reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale a fost de acord că revendicările SANITAS sunt corecte, argumentate şi necesare pentru ieşirea din criză a sistemului de sănătate, însă decizia finală va aparţine partidelor parlamentare. Forma finală a Legii salarizării va fi decisă în Parlamentul României, motiv pentru care Federaţia SANOTAS se va concentra, în perioada următoare, pe dialogul cu partidele parlamentare”, au mai transmis sindicaliştii. Aceştia precizează că au fost invitaţi, marţi, să discute la sediul Ministerului Sănătăţii acele revendicări care pot fi soluţionate. „Tinând cont de toate detaliile de mai sus, Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS a păstrat decizia începerii grevei generale în 28 iulie. De asemenea, a mandatat Biroul Operativ al federaţiei să participe la discuţiile cu echipa tehnică a Ministerului Sănătăţii pe subiecte ce sunt de competenţa acestuia în perioada de interimat”, se mai arată în comunicatul Federaţiei SANITAS. Iulian Pope, preşedintele SANITAS, a apreciat demersul Administraţiei Prezidenţiale de a-şi exercita rolul de mediator „în rezolvarea problemelor sistemice cu care se confruntă sănătatea şi asistenţa socială”. „Dialogul va continua cu partidele parlamentare. Până la o nouă decizie în forurile statutare ale federaţiei, programul de grevă rămâne cel stabilit. De aceea, le transmit colegilor noştri că mâine, 28 iulie, începe greva generală în sistemul de sănătate. Ştim că presiunile asupra lor vor fi multe, dar suntem hotărâţi să spunem, într-o singură voce, că sistemul public de sănătate merită respectul cuvenit!”, a declarat Iulian Pope, preşedintele Federaţiei SANITAS din România. O grevă de avertisment de 2 ore a avut loc, lunea trecută, în peste 500 de spitale din ţară, în semn de protest faţă de legea salarizării, despre care sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sanitas afirmă că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem. Încă de atunci, sindicaliştii anunţat că, din 28 iulie, vor declanşa greva generală.
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe