Ucraina și-a dublat producția de arme în primele luni ale anului 2024
Inapoi

Ucraina și-a dublat producția de arme în primele luni ale anului 2024

Postat pe 10 Sep 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Ucraina și-a dublat producția de arme în primele luni ale anului 2024
Externe

Ucraina și-a dublat producția de arme în primele luni ale anului 2024

Ucraina a anunțat o dublare a producției de arme în perioada ianuarie-august 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Declarația a fost făcută marți de premierul ucrainean Denis Smihal, marcând un pas important pentru Kiev în contextul tensionat al conflictului cu Rusia, care dispune de o armată mai bine echipată, potrivit agenției de știri AFP.

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Kiev, Smihal a subliniat obiectivul ambițios al Ucrainei, care își propune să producă „peste un milion de drone” în acest an. Această expansiune a industriei de apărare a fost posibilă grație unor parteneriate și finanțări venite din partea țărilor occidentale, în special după începutul invaziei ruse în februarie 2022, care a dus la o criză de resurse.

Recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat succesul testării primei rachete balistice de concepție ucraineană, pe fundalul intensificării atacurilor rusești. De asemenea, Zelenski a laudat introducerea pe câmpul de luptă a unei noi rachete-drone cu rază lungă de acțiune.

Președintele Ucrainei a reiterat necesitatea de a primi mai multe arme de la aliații săi, în timp ce Rusia continuă să avanseze pe frontul de est. Într-un discurs susținut vineri la reuniunea de la Ramstein, bază americană din Germania care găzduiește întâlniri între partenerii Ucrainei, Zelenski a subliniat importanța logisticii de aprovizionare și respectarea angajamentelor din partea partenerilor internaționali. „Derularea războiului depinde direct de calitatea logisticii de aprovizionare și de respectarea promisiunilor partenerilor,” a declarat el în mesajul său adresat națiunii.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete