Înapoi la știri

Mamadou Thiam revine la Universitatea Cluj

12 Jun 2024
2 minute min
Simona Stan

Mamadou Thiam revine la Universitatea Cluj

Mamadou Thiam, în vârstă de 29 de ani, a semnat un nou contract cu Universitatea Cluj. Atacantul francez revine în lotul "Șepcilor roșii" după un sezon în fotbalul arab.

"Mamadou Thiam a semnat cu 'U' și revine pe Cluj Arena pentru a scrie al doilea capitol al poveștii sale în alb și negru. Atacantul senegalez în vârstă de 29 de ani a marcat 11 goluri în tricoul Universității Cluj în sezonul 2022/2023, când a fost unul dintre cei mai buni jucători ofensivi din Superliga", transmite FC Universitatea Cluj.

În sezonul 2022/2023, Mamadou Thiam a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”șepcilor roșii”. El a înscris 11 goluri, a oferit un assist și a prins un transfer în Kuweit, la Al Arabi, echipă care l-a cumpărat cu 500.000 de euro. În Kuweit, Thiam nu a avut același succes. A jucat doar în 4 meciuri, a marcat două goluri și în iarnă a fost transferat la Al-Jabalain, în Arabia Saudită, pentru 28.000 de euro.

Până acum, alb-negrii au fost activi pe piața transferurilor. Au realizat cinci mutări importante: Dorin Codrea (26 de ani, mijlocaș central, Concordia Chiajna), Ovidiu Popescu (30 de ani, mijlocaș central, FCSB), Vadim Rață (31 de ani, mijlocaș central, FC Voluntari), Iulian Cristea (29 de ani, stoper, Rapid) și Radu Boboc (25 de ani, fundaș dreapta, FC Voluntari).

Bine ai revenit, Mamadou Thiam!

Alte postari din Sport
Sport

Grading the Washington Nationals trade deadline - federalbaseball.com

With the Nationals going on a losing streak at the worst possible time, and their playoff odds collapsing according to Fanduel, the team decided to sell at the deadline. We are going to take a look at the three major trades that were made and grade them.

Sport

Rays upgrade at catcher, get Liam Hicks from Miami for 3 minor-leaguers - Tampa Bay Times

DENVER — Rays officials felt pretty good about acquiring a veteran starter with a winning background in Freddy Peralta on Sunday.They went into the final hours before Monday’s 6 p.m. trade deadline hoping to make a few more moves to improve but not disrupt their American League-leading team at a workable cost in a tight and pricey market and felt even better — though somewhat exhausted — after adding slugging catcher Liam Hicks and veteran reliever Tyler Wells.“Honestly, not a whole lot of reflection yet.

Acasa Recente Radio Județe