Înapoi la știri

Fotbalistul Denis Drăguș și Vanessa s-au căsătorit

11 Jul 2024
4 minute min
Maria Simionescu

Fotbalistul Denis Drăguș și Vanessa s-au căsătorit

Fotbalistul Denis Drăguș și partenera sa, Vanessa, și-au unit destinele miercuri, 10 iulie, în cadrul unei ceremonii speciale. Cuplul l-a ales drept naș pe Marius Șumudică, iar jucătorii din echipa națională au fost prezenți pentru a-i susține. Totuși, la eveniment au lipsit părinții atacantului.

Mihai Drăguș, tatăl lui Denis, a dezvăluit că nu a fost invitat la nuntă. El a vorbit și despre cauzele care au dus la "ruptura" dintre el și fiul său. "E o tortură, e ca o pedeapsă cu moartea pe care am primit-o! Mă trezesc noaptea și plâng! Eu și Laura, soția mea, nu vrem scandal! Vrem doar să putem vorbi cu Denis, să ne deblocheze pe WhatsApp și să ne vedem nepoțelele!", a mărturisit Mihai Drăguș pentru fanatik.ro.

Tatăl fotbalistului este de părere că distanțarea lui Denis față de familie a început odată cu relația cu Vanessa. "De când Denis avea 19 ani. Atunci l-a chemat Contra la naționala de seniori, la meciul cu Serbia. Atunci ne-am trezit că fata asta s-a mutat la el. El a locuit în Academia Hagi până în clasa a 12-a, apoi a luat Bac-ul și i-am închiriat un apartament în Mamaia. Noi. Adică eu, pe banii mei, nu pe banii altora. Probabil că atunci s-a produs ruptura. Sunt multe de povestit, dar nu vreau să fac cancan, vreau doar să transmit un mesaj care să ajungă la fiul nostru pe care îl iubim."

Mihai Drăguș a adăugat: "A intervenit fata asta care l-a schimbat la 180 de grade. Din copilul acela cuminte și ascultător, n-a mai fost același. Puteți să-i întrebați pe antrenorul lui de la juniori, pe bucătarul lui, pe Zoli Iasko și să vedeți ce fel de copil era Denis. N-a mai fost la fel. Asta este, s-au șters cu buretele toate. Atât așteptam și noi, un 'mulțumesc!'".

Acum, Mihai Drăguș regretă că i-a spus fiului său că Vanessa nu este potrivită pentru el și că cariera ar fi trebuit să primeze: "Am zis că nu e de nasul lui, dar m-am referit la cariera lui Denis, eu am considerat că nu era bine să se mute fata aia la ei. Drept dovadă, am avut dreptate, că el după 19 ani a regresat vreo trei-patru ani în loc să progreseze. L-a ajutat faptul că l-a luat Șumudică și l-a resuscitat. Bine, e și meritul lui Denis că nu a cedat."

Părinții lui Denis Drăguș mărturisesc că dorul de fiul lor le-a afectat somnul și că își doresc să își vadă nepoțelele, dar, momentan, acest lucru pare imposibil.

Alte postari din Sport
Sport

Dumitru Dragomir oferă două milioane de euro pentru un jucător de la Universitatea Cluj

În plin play-off de SuperLiga, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a surprins cu o declarație neașteptată. Acesta s-a arătat dispus să investească „pe persoană fizică” o sumă impresionantă de două milioane de euro pentru a aduce un jucător de la Universitatea Cluj, anunță stiridecluj.ro.

Sport

Ioan Varga intervine radical în conducerea lui CFR Cluj

Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, a decis să facă modificări semnificative în structura de conducere a clubului într-un moment crucial al sezonului. Potrivit stiridecluj.ro, Varga, revenit temporar la Cluj-Napoca, a adus înapoi două figuri importante din trecutul echipei: Marian Copilu și Ionuț Ivașcu, o decizie surprinzătoare având în vedere că cei doi au fost demiși în 2021 după un scandal major.

Sport

Meciul final al Cupei României: „U” Cluj vs Universitatea Craiova pe Stadionul Municipal Sibiu

Un meci de fotbal captivant se profilează pe orizont, cu „U” Cluj și Universitatea Craiova pregătite să se înfrunte în finala Cupei României. Potrivit Federației Române de Fotbal, biletele pentru acest eveniment vor fi disponibile online din 30 aprilie, la prânz, și având în vedere cererea mare, fanii sunt sfătuiți să reacționeze rapid.

Acasa Recente Radio Județe