Înapoi la știri

Edvinas Gertmonas ar putea părăsi Universitatea Cluj

08 May 2025
2 minute min
Cristina Preda

Edvinas Gertmonas ar putea părăsi Universitatea Cluj

Portarul echipei Universitatea Cluj, Edvinas Gertmonas, ar putea să se despartă de clubul studențesc, conform unor surse. Jucătorul lituanian, care a avut o evoluție impresionantă în acest sezon, a atras atenția unor echipe din Serie B, inclusiv a celor de la clubul Bari.

Se pare că U Cluj a primit mai multe oferte, iar discuțiile sunt deja în curs de desfășurare. „(...) Am primit, în ultima vreme, câteva propuneri de ofertă, discutii inclusiv, în linii mari, despre partea financiară, care ne-ar mulțumi și pe noi, dar sigur și pe Edvinas. Știm că e cotat la 1,2 milioane euro, dar la fel de bine știm că realitatea pieței fotbalistice e una, iar cotele estimate online sunt altceva”, a declarat o sursă din cadrul clubului, notează stiridecluj.ro.

Sursa a menționat și că din cele trei opțiuni viabile din Serie B, una dintre ele este legată de Bari. “Vedem dacă se va concretiza, noi ne dorim, indiferent de cumpărător, minimum 500.000 de euro. Să nu uităm că l-am semnat liber de contract pe Edvinas! Vedem ce se va întâmpla cu Bari, pentru că ei au și șanse de promovare în Serie A, iar asta ar schimba datele problemei”, a adăugat sursa.

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a mai utilizat în acest sezon alți doi portari, Stefan Lefter, de 20 de ani, transferat de la Corvinul Hunedoara, și Denis Moldovan, tot de 20 de ani. De asemenea, tânărul Tudor Cosa, în vârstă de 16 ani, completează lotul pe acest post.

Alte postari din Sport
Sport

Pirates Notes: Jones, Griffin, Cruz - MLB Trade Rumors

I’ve acquired Holy Water and plan on pouring some of it on PNC Park next Pirates game I go to. Pirates right-hander Jared Jones was pulled from his start on Sunday after three innings.

Sport

Two Things People Are Getting Wrong About Giannis Antetokounmpo's Fit In Boston - Sports Illustrated

Share on XAdd us as a preferred sourceApr 10, 2026; Milwaukee, Wisconsin, USA; Milwaukee Bucks forward Giannis Antetokounmpo (34) looks around following the game against the Brooklyn Nets at Fiserv Forum. Mandatory Credit: Jeff Hanisch-Imagn Images | Jeff Hanisch-Imagn ImagesIn this story: While the veracity of the rumors involving Giannis Antetokounmpo and the Boston Celtics continue to be debated, there are a couple of very important people are missing about all of this should this trade come to pass.

Acasa Recente Radio Județe