Înapoi la știri

Adrian Mutu l-a lăudat pe Lucescu pentru victoria României în fața Austriei

13 Oct 2025
2 minute min
Simona Stan

Adrian Mutu l-a lăudat pe Lucescu pentru victoria României în fața Austriei

Adrian Mutu, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj, a fost impresionat de evoluția echipei naționale a României în meciul câștigat cu Austria, scor 1-0. Mutu a remarcat echilibrul din joc și modul în care tricolorii au reușit să paseze în terenul advers. „A fost o victorie mare. A fost un meci echilibrat din toate punctele de vedere”, a declarat el.

Potrivit lui Mutu, strategia lui Mircea Lucescu a fost decisivă pentru succesul tricolorilor, iar jucătorii au jucat la înălțime. „Mi-a plăcut mult aseară la echipa României că a reușit să paseze mai mult în terenul advers. Mă bucur, în sfârșit, că am reușit să batem și noi o echipă mare”, a adăugat fostul atacant.

Fostul tehnician al CFR-ului a subliniat că victoria a fost meritată și că atitudinea echipei a făcut diferența. „Mi-a plăcut reacția pe care au avut-o băieții când au pierdut mingea. Uite că se poate. Atitudinea asta foarte bună ne-a adus victoria”, a remarcat Mutu, citat de stiridecluj.ro.

De asemenea, Mutu a apreciat aportul jucătorilor-cheie de la mijlocul terenului, dar și evoluția lui Man și Mihăilă. „Am câștigat foarte multe dueluri față de meciurile precedente. Cei trei de la mijlocul terenului: Marin, Hagi și Dragomir și-au făcut treaba foarte bine. Mi-au plăcut și Man și Mihăilă cum au jucat”, a concluzionat el.

Alte postari din Sport
Sport

Pirates Notes: Jones, Griffin, Cruz - MLB Trade Rumors

I’ve acquired Holy Water and plan on pouring some of it on PNC Park next Pirates game I go to. Pirates right-hander Jared Jones was pulled from his start on Sunday after three innings.

Sport

Two Things People Are Getting Wrong About Giannis Antetokounmpo's Fit In Boston - Sports Illustrated

Share on XAdd us as a preferred sourceApr 10, 2026; Milwaukee, Wisconsin, USA; Milwaukee Bucks forward Giannis Antetokounmpo (34) looks around following the game against the Brooklyn Nets at Fiserv Forum. Mandatory Credit: Jeff Hanisch-Imagn Images | Jeff Hanisch-Imagn ImagesIn this story: While the veracity of the rumors involving Giannis Antetokounmpo and the Boston Celtics continue to be debated, there are a couple of very important people are missing about all of this should this trade come to pass.

Acasa Recente Radio Județe