Un cor de 1500 de copii și tineri a concertat la Cluj-Napoca
Un cor de 1500 de copii și tineri a concertat la Cluj-Napoca
Un cor format din 1500 de copii și tineri a susținut un concert la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul evenimentului religios "Cântările Cerului".
Corul, dirijat de părintele Ciprian Taloș din Cluj-Napoca, a inclus participanți veniți din mai multe județe ale țării, în special din Transilvania.
Evenimentul, ajuns la a doua ediție, a fost organizat de o organizație creștină și a avut și un scop caritabil. Fondurile strânse vor fi donate Centrului de îngrijiri paliative "Sfântul Hristofor" din Sânnicoară.
Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a felicitat pe participanți și a rostit o rugăciune împreună cu cei prezenți.