Înapoi la știri

Traficul feroviar între Cluj și Maramureș riscă să fie suspendat din cauza infrastructurii deteriorate

24 Oct 2024
2 minute min
Maria Simionescu

Traficul feroviar între Cluj și Maramureș riscă să fie suspendat din cauza infrastructurii deteriorate

Începând cu jumătatea lunii decembrie, una dintre rutele de tren ce leagă Clujul de Maramureș va fi suspendată din cauza a două podete aflate în stare avansată de degradare. Ruta Salva - Vișeu - Sighetu Marmației este în pericol de a fi abandonată, dacă CFR Călători nu va evalua situația actuală a infrastructurii feroviare și nu va lua măsuri de reparație și întreținere.

Salvarea acestei rute ar putea veni de la un miting de protest organizat de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, pe 25 octombrie, între orele 13.00 și 16.00, în fața sediului Guvernului României. Sindicaliștii sunt nemulțumiți nu doar de pensii, dar și de stadiul de finanțare al sectorului feroviar.

„Avem, de exemplu, linia București - Giurgiu închisă circulației timp de 20 de ani (între 2005 și 2024) din cauza podului de la Grădiștea, iar acum, din decembrie 2024, urmează închiderea secției Cluj - Sighetu Marmației din aceleași motive. Subfinanțarea constantă a infrastructurii feroviare a dus la degradarea podurilor și podetelor, făcând imposibilă circulația cu locomotive grele LDE”, spun reprezentanții CFR.

Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România estimează că la mitingul de pe 25 octombrie ar putea participa aproximativ 5.000 de ceferiști. Aceștia așteaptă, totodată, un comunicat din partea CFR Călători în care să fie anunțate soluțiile pentru reluarea circulației trenurilor de călători pe secția Cluj - Sighetu Marmației și informații despre modernizarea celor două podete aflate în degradare pe această rută.

Alte postari din Social
Social

Tensiunile pe Canalul Morii continuă: Primăria răspunde criticilor

Tensiunile generate de lucrările de pe Canalul Morii din zona Parcului Rozelor persistă. Recent, autoritățile locale au oferit un răspuns oficial la criticile societății civile, explicând motivele pentru care soluțiile contestate au fost preferate.

Social

Părinți care joacă fotbal cu copiii în parcări deranjează locatarii

Riveranii din zona Aleea Muscel se confruntă cu o problemă semnificativă, conform unei sesizări recente. Oamenii solicită intervenția autorităților pentru a reglementa zgomotul provocat de grupurile de părinți care se adună zilnic în parcarea de la colțul cu strada Anatole France, unde copiii joacă fotbal până seara târziu.

Social

Jandarmii din Cluj iau măsuri de siguranță pentru minivacanța de 1 Mai

Clujenii care se pregătesc să se bucure de zilele libere de 1 Mai sunt informați că, deși distracția este binevenită, siguranța rămâne prioritară. Conform stiridecluj.ro, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca va implementa un plan detaliat de măsuri pentru întreaga perioadă a minivacanței, având efective mobilizate zilnic în teren.

Social

Clujenii trebuie să verifice programul transportului public de 1 Mai

Persoanele care intenționează să iasă din casă în minivacanța de 1 Mai trebuie să fie informate despre modificările programului de transport public. Conform stiridecluj.ro, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat ajustări importante pentru perioada 1-2 mai 2026, ca urmare a zilei libere și a unui eveniment sportiv major.

Acasa Recente Radio Județe