Înapoi la știri

Șase persoane reținute pentru tratamentul ilegal al persoanelor și minorilor la percheziții în Constanța și Cluj

22 Jan 2024
2 minute min
Simona Stan
Acesta a fost un text de știri Patru bărbați și două femei sunt investigați pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și deținere de droguri. Potrivit anchetatorilor, ei ar fi determinat patru tinere să se prostitueze în Constanța și Cluj începând cu luna ianuarie. La data de 19 iulie curent, polițiștii și procurorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat percheziții la domiciliile a 6 persoane, în județele Cluj și Constanța. Acestea sunt suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie - iulie 2023, suspecții ar fi recrutat două femei în vârstă de 19 ani și două minore, de 16, respectiv 17 ani, și le-ar fi constrâns și obligat să se prostitueze în mai multe imobile din Constanța și Cluj. De asemenea, suspecții ar fi facilitat practicarea prostituției de către victime, transportându-le în mai multe rânduri la locuințele clienților, stabilind tarife pentru serviciile sexuale prestate și obținând beneficii financiare din aceste activități ilegale. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și confiscate cantități de cannabis, precum și 1.500 lei și mai multe telefoane mobile. Procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a suspecților, care au fost duși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. În cursul zilei de astăzi, 20 iulie, se va face propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a suspecților la instanța de judecată.
Alte postari din Social
Social

Tensiunile pe Canalul Morii continuă: Primăria răspunde criticilor

Tensiunile generate de lucrările de pe Canalul Morii din zona Parcului Rozelor persistă. Recent, autoritățile locale au oferit un răspuns oficial la criticile societății civile, explicând motivele pentru care soluțiile contestate au fost preferate.

Social

Părinți care joacă fotbal cu copiii în parcări deranjează locatarii

Riveranii din zona Aleea Muscel se confruntă cu o problemă semnificativă, conform unei sesizări recente. Oamenii solicită intervenția autorităților pentru a reglementa zgomotul provocat de grupurile de părinți care se adună zilnic în parcarea de la colțul cu strada Anatole France, unde copiii joacă fotbal până seara târziu.

Social

Clujenii trebuie să verifice programul transportului public de 1 Mai

Persoanele care intenționează să iasă din casă în minivacanța de 1 Mai trebuie să fie informate despre modificările programului de transport public. Conform stiridecluj.ro, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat ajustări importante pentru perioada 1-2 mai 2026, ca urmare a zilei libere și a unui eveniment sportiv major.

Social

Jandarmii din Cluj iau măsuri de siguranță pentru minivacanța de 1 Mai

Clujenii care se pregătesc să se bucure de zilele libere de 1 Mai sunt informați că, deși distracția este binevenită, siguranța rămâne prioritară. Conform stiridecluj.ro, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca va implementa un plan detaliat de măsuri pentru întreaga perioadă a minivacanței, având efective mobilizate zilnic în teren.

Acasa Recente Radio Județe