În noaptea de duminică spre luni, la vârsta de doar 43 ani, a decedat la un spital din Târgu Mureș fotograful clujean Mircea Roșca. Mircea Roșca era internat după ce fusese supus în urmă cu trei ani unui transplant de cord la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Înmormântarea va avea loc astăzi, de la ora 14:00, la Cimitirul Central Turda, iar cei care vor să-și ia rămas bun de la Mircea sunt rugați să nu vină îmbrăcați în negru. Regretatul jurnalist a fost unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din domeniul sportiv. Mircea Roșca a fost colaborator la Mediafax, Agerpres, Associated Press (AP), Agence France-Presse (AFP), European Pressphoto Agency(epa) și Reuters. „Fotoreporterii sunt făcuți dintr-un aluat aparte: direcți, asumați, cu o înțelegere aparte a meseriei, care vine din însăși intimitatea relației lor cu subiecții și subiectele cărora le surprind eternitatea în clipita unui click. Vorba e vorbă pentru ei. Dincolo de această conștiință profesională, ce contrastează adesea cu boemia inerentă jurnalismului, fotoreporterii sunt pâinea lui Dumnezeu: grijulii, solidari, generoși. Numai cine n-a făcut teren la viața lui nu știe ce binecuvântare e să ai un fotoreporter pe care să te poți baza! Am avut bucuria să lucrez, într-un fel sau altul, într-un proiect sau altul, cu câțiva dintre cei mai buni fotoreporteri din Cluj. Cu Mircea, pe care îl știam de mic, din cartier, din Turda, m-am întâlnit la mijlocul anilor 2000, în proiectul „Sport CJ”. Independent când asta era cu adevărat o excepție, muncitor din cale afară, profesionist fără rest, mereu acolo unde nu putea ajunge nimeni, la meciuri de liga a III-a, la Dej sau Gherla, pe caniculă, pe ploaie, pe ninsoare. Cel care, spre deosebire de cei mai mulți dintre noi, putea alege calea ușoară, a băiatului de bani gata, a ales calea cea mai grea și cea mai frumoasă. Ani de zile, de la București, am continuat să lucrez cu fotografiile lui de la Cluj. Mircea rămăsese același om cu care nu era nevoie să vorbești ca să ai imaginile cu care îți doreai să îți ilustrezi articolele. Orice originalitate de paginare ți-ar fi trecut prin cap, găseai la Mircea ceva care să îți susțină ideea. Ne-am întâlnit ultima oară acum destui ani, chiar la Turda, când m-a ajutat la un interviu greu, înghesuit după o zi lungă. Pierdusem, între timp, rutina muncii cu un fotoreporter pe teren, dar prezența profesionistă a lui Mircea era un standard care te obliga. S-au păstrat de atunci doar imaginile de pe retina aparatului său, printre cele mai dragi mie, cuvintele sunt, azi, prea sărace să suprindă însuflețirea cu care își făcea meseria.