Incendiu la o afumatoare în Fizesu Gherlii, fără victime
Sâmbătă după-amiază, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din localitatea clujeană Fizesu Gherlii, provocând alarma în rândul localnicilor. Flăcările au cuprins o afumatoare, iar pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru a stopa extinderea focului.
La fața locului s-a deplasat rapid un echipaj de la Punctul de Lucru Gherla, care a reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se propage la alte construcții din vecinătate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. „Incendiul s-a manifestat doar la o afumatoare, fiind lichidat în limitele găsite. A acționat echipajul de la Punctul de Lucru Gherla, alături de SVSU Gherla”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.
În ultimele săptămâni, au fost raportate mai multe incendii la afumători în gospodăriile clujene, iar în multe dintre cazuri, flăcările au ajuns și la casele oamenilor. Pentru a preveni astfel de incidente, pompierii recomandă cetățenilor să respecte câteva măsuri de siguranță esențiale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail