Înapoi la știri

Culiță Sterp, optimist față de pronunțarea instanței în cazul accidentului de la Cluj-Napoca: „Sper Justiția să-mi dea a doua șansă”

31 May 2024
6 minute min
Andrei Miroslavescu
Zilele trecute, la Judecătoria Cluj-Napoca s-a judecat ultimul termen, în primă instanță, în procesul în care Culiță Sterp a făcut accident în Cluj și a fugit de la locul faptei, fiind sub influența substanțelor interzise și a alcoolului. Pe 17 noiembrie 2022, Culiță Sterp a provocat un accident rutier în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, intrând pe culoarea roșie a semaforului și izbindu-se de un alt autoturism. Momentul a fost surprins de o cameră de bord, imaginile surprinzând cum manelistul intră cu viteză în intersecție, fără să se asigure și lovește altă mașină. Bărbatul care se afla la volan a fost rănit și a ajuns la spital pentru îngrijiri, dar nu a avut nevoie de internare. Astfel, procurorul de ședință a cerut condamnarea la închisoare pentru fiecare infracțiune de care este acuzat Culiță Sterp, însă a cerut ca pedeapsa rezultantă să fie suspendată sub supraveghere, să presteze muncă în folosul comunității, să urmeze un curs de reintegrare și să i se interzică să conducă autovehicule timp de 3 ani. De asemenea, oamenii legii l-au găsit pe Culiță după 20-30 de minute de la producerea accidentului în spatele Teatrului Național din Cluj-Napoca, aproape de locul faptei. În acest sens, procurorul a precizat: „Inculpatul a arătat că s-a speriat și a avut nevoie să meargă la toaletă, acolo i-au venit gânduri că va veni presa și se va supăra soția. E cert că deși a prevăzut rezultatul faptei, nu l-a urmărit, dar a acceptat. Nu a respectat obligația de a nu modifica urmele accidentului. Consumarea faptei are loc instantaneu. Faptul că s-a întors după 20-30 de minute nu poate duce la înlăturarea caracterului penal al faptei, dar poate conta la individualizare.” Mai mult, procurorul a evidențiat faptul că deși celălalt șofer era rănit, Sterp nu s-a dus să vadă dacă e bine. Cu toate acestea, după ce au trecut cele 24 de ore de la reținere, Culiță Sterp l-a căutat pe celălalt șofer implicat în accident și a încheiat cu acesta o înțelegere, în urma căreia nu s-a depus plângere pentru vătămare corporală. În același timp, procurorul a mai cerut instanței să țină cont de regulile de circulație încălcate de Culiță Sterp în noaptea accidentului, precizând că în trecut, inculpatul a mai avut contravenții rutiere, chiar și pentru conducere sub influența alcoolului. Avocatul lui Culiță Sterp, Răzvan Trușcă, a cerut instanței achitarea pentru ambele infracțiuni, spunând că fapta de părăsire a locului accidentului nu a fost săvârșită cu vionvăția prevăzută de legea penală și nu sunt întrunite elemente pentru a fi considerată infracțiune. Despre acuzația de conducere sub influența alcoolului (0,89 alcool pur în sânge), avocatul a precizat că nu este îndeplinit standardul probei, fiind vorba de un raport de estimare retroactivă a alcoolemiei realizat pe baza declarației date de Culiță Sterp ca suspect. În cazul consumului de substanțe psihoactive, avocatul lui Sterp a spus că a avut loc cu mult timp înainte de accident, nefiindu-i afectată capacitatea de a conduce. Mai mult, avocatul a mai motivat că substanțele au fost găsite în urină și nu în sânge. Prin urmare, avocatul a cerut instanței să țină cont de conduita procesuală a inculpatului și acesta este bine integrat în societate, fiind un interpret de muzică îndrăgit, urmărit de milioane de oameni pe rețelele de socializare. Culiță Sterp a avut și el câteva cuvinte de spus, adresându-se instanței că astfel de fapte nu îl caracterizează, că îi pare rău și că a fost o singură greșeală. „Așa cum Dumnezeu mi-a dat a doua șansă, sper ca și Justiția să-mi dea a doua șansă”, a spus Culiță Sterp.
Alte postari din Social
Social

Tensiunile pe Canalul Morii continuă: Primăria răspunde criticilor

Tensiunile generate de lucrările de pe Canalul Morii din zona Parcului Rozelor persistă. Recent, autoritățile locale au oferit un răspuns oficial la criticile societății civile, explicând motivele pentru care soluțiile contestate au fost preferate.

Social

Părinți care joacă fotbal cu copiii în parcări deranjează locatarii

Riveranii din zona Aleea Muscel se confruntă cu o problemă semnificativă, conform unei sesizări recente. Oamenii solicită intervenția autorităților pentru a reglementa zgomotul provocat de grupurile de părinți care se adună zilnic în parcarea de la colțul cu strada Anatole France, unde copiii joacă fotbal până seara târziu.

Social

Ședința Comisiei Județene pentru Proprietate Privată a fost convocată de Prefectura Cluj

Instituția Prefectului Cluj a organizat astăzi ședința lunară a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, unde toate cele 42 de puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate. Acestea au vizat restituiri de terenuri, corecturi de titluri și anulări de acte de proprietate din diverse comune și orașe ale județului, conform stiridecluj.ro.

Social

Clujenii trebuie să verifice programul transportului public de 1 Mai

Persoanele care intenționează să iasă din casă în minivacanța de 1 Mai trebuie să fie informate despre modificările programului de transport public. Conform stiridecluj.ro, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat ajustări importante pentru perioada 1-2 mai 2026, ca urmare a zilei libere și a unui eveniment sportiv major.

Acasa Recente Radio Județe