Sabin Sărmaș, candidat independent pentru Primăria Cluj-Napoca, oferă zece solții pentru decongestionarea traficului auto din oraș, reunite în programul său „Centura de Salvare”. „Centura de salvare” constă într-o serie de conexiuni rutiere și legături între arterele principale are Clujului, identificate și propuse de clujenii oamenii pe care Sabin Sărmaș i-a întâlnit în timpul consultărilor sale prin cartierele orașului, și care au fost validate ulterior de specialiști în domeniu, ingineri și urbaniști. Cele zece soluții propuse de Sărmaș reprezintă o alternativă rapidă de fluidizare a traficului în toate cartierele orașului până la finalizarea Centurii Metropolitane, un proiect vital pentru Cluj, pe care actuala administrație nu poate să îl gestioneze. „Sunt perspective negre, inclusiv de a pierde finanțarea Centurii prin Programul Operațional Transport pentru tronsonul 2, în condițiile în care licitația pentru aceasta a fost anulată pentru a doua oară de Primărie, iar dacă singurul ofertant va decide să meargă în instanță, probabilitatea de a avea semnarea contractului anul viitor crește și vine cu o serie de riscuri. Proiectul este unul foarte important pentru orașul nostru, iar clujenii îl doresc cu prioritate. De aceea este foarte important să venim cu soluții, iar eu am încercat să fac o «centură de salvare » ca să deblocăm situația până la finalizarea centurii metropolitane. Unele soluții au venit de la oameni, iar apoi au fost validate de specialiști. Sunt lucruri simple care dau o gură de oxigen Clujului”, spune Sabin Sărmaș, candidatul “clujenilor invizibil”. Cele zece proiecte din “Centura de Salvare” pot fi puse în operă mult mai repede decât Centura Metropolitană, explică Sabin Sărmaș, adăugând că pentru implementarea acestora ar trebui folosit modelul confirmat și implementat cu succes de Oradea. „Mai întâi se fac rapid documentațiile apoi se caută sursele de finanțare. Sunt circa opt kilometri de străzi. Proiecte mici, nu faraonice, care se pot face acum, până la Centura Metropolitană. Vin la Primărie și le fac pe amândouă. Dacă nu le-aș putea face, mi-aș da demisia.” Conectarea sensului giratoriu de la intersecția Calea Turzii cu str. Făgetului, cu sensul giratoriu de la intersecţia str. Bună Ziua cu str. Trifoiului. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 1.700 m. Se crează o alternativă pentru toți cei care stau în trafic pe Calea Turzii şi pe str. Bună Ziua. Există constant blocaje pe Calea Turzii la intersecţia cu Bună Ziua, pe ambele străzi şi în funcţie de ore pe ambele sensuri, blocaje ce vor fi diminuate sau eliminate prin crearea acestei noi legături Conectarea străzii Eugen Ionesco de la intersecție cu George Bacovia cu sensul giratoriu de la intersecţia Calea Turzii cu Bună Ziua. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 400 m. Se descongestionează strada Eugen Ionesco și Calea Turzii. Asigurarea unei alternative de conectare a cartierelor Mănăștur și Zorilor. Va conecta Strada Gheorghe Dima de la intersecţia cu Louis Pasteur, cu str. Szenczi Molnár Albert. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 600 m. Se elimină astfel congestiile frecvente si severe de pe strada Frunzișului. Pe lângă crearea sensului giratoriu de la intersecţia Str. Constantin Brâncuşi cu Str. Borhanciului şi lărgirea la patru benzi a celei din urmă, se va crea o alternativă de conectare a cartierelor Borhanci și Sopor printr-o legătură între Strada Borhanciului din zona TCI Social Club, spre strada Alexandru Vaida Voievod şi finalizată la intersecţia dintre str. Soporului cu strada Smaranda Brǎescu. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 2.000 m. Alternativa va conecta str. Frunzişului cu str. Eugen Ionesco, respectiv str. Câmpului. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 1500 m. Crearea unei alternative la DN1 pentru interconectarea cartierului Mănăștur, şi implicit a oraşului Cluj-Napoca, cu comuna Florești prin conectarea Drumului Sfântul Ion cu strada Valea Gârbăului din comuna Floreşti. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 230 m. În plus se va realiza un sens giratoriu în zona depoului de tramvaie. Crearea unei alternative la Calea Baciului / strada Tudor Vladimirescu pentru interconectarea cartierelor Gruia şi Dâmbul Rotund și implicit a oraşului Cluj-Napoca, cu comuna Baciu. Lungime tronson nou de stradă - aprox. 650 m. Se va descongestiona astfel traficul și se vor elimina blocajele de la Tăietura Turcului, strada Romulus Vuia și strada Corneliu Coposu. Crearea unui sens giratoriu pe Calea Baciului la intersecția cu Valea Seacă/drumul spre Popeşti şi extinderea drumului prin crearea de noi benzi de circulaţie. Crearea unei rute alternative între Cartierul Iris şi Bulgaria prin construirea unui pod peste Someşul Mic, respectiv crearea unui nou drum între strada Nădăşel şi strada Fabricii, cu trecere prin Strada Septimiu Severus. Asigurarea unui culoar de mobilitate continua pe strada Răsăritului de la intersecția cu strada Fabricii până la Piața Agroalimentară IRA. Lungime traseu: 750 m. Traseul oferă o rută secundară pentru strada Aurel Vlaicu sau alternativă la strada Câmpul Pâinii.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a publicat noi imagini de pe șantierul autostrăzii Transilvania (A3), pe secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, unde lucrările avansează într-un ritm susținut. Potrivit acestuia, antreprenorul român Construcții Erbașu are mobilizați pe șantier nu mai puțin de 521 de muncitori și 280 de utilaje, pe o lungime de 26,35 kilometri. „Pe cei 26,35 km antreprenorul român (Construcții Erbașu) este mobilizat cu 521 de muncitori
.
Pe strada Uliului, una dintre cele mai sensibile din punct de vedere geotehnic din Cluj, se construiește masiv. În ciuda alunecărilor de teren anterioare și a consolidărilor realizate în trecut, Primăria Cluj-Napoca a emis în ultimii doi ani cel puțin patru autorizații de construcție, care vizează clădiri mari, de 4+4 niveluri niveluri, unele aflate chiar în zona unde solul a cedat în trecut. Două dintre ele sunt chiar de anul
.
Pe strada Uliului, una dintre cele mai sensibile din punct de vedere geotehnic din Cluj, se construiește masiv. În ciuda alunecărilor de teren anterioare și a consolidărilor realizate în trecut, Primăria Cluj-Napoca a emis în ultimii doi ani cel puțin patru autorizații de construcție, care vizează clădiri mari, de 4+4 niveluri niveluri, unele aflate chiar în zona unde solul a cedat în trecut. Două dintre ele sunt chiar de anul
.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean,are în această săptămână o serie de întâlniri oficiale în Japonia, în contextul participării la Expoziția Mondială de la Osaka. Discuțiile avute cu oficiali japonezi s-au axat până acum pe extinderea cooperării româno-japoneze în cadrul Parteneriatului Strategic, dar și pe obținerea unui sprijin concret pentru priorități externe ale României, precum aderarea la OCDE sau implicarea Japoniei în reconstrucția Ucrainei. În cadrul întrevederii cu Fukushiro Nukaga, președintele Camerei
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.