Un șarpe de 2 metri a fost găsit în cotețul unei gospodării din localitatea Șimian, județul Mehedinți.
Proprietarul a sunat la numărul de urgență 112, iar jandarmii au intervenit în zona respectivă.
Reptila a fost capturată și eliberată în mediul său natural de către jandarmi.
"In urma unui apel prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în comuna Șimian, unde un cetățean a semnalat prezența unui șarpe în gospodărie.
Șarpele, în lungime de aproape 200 cm, își găsise adăpost în cotețul găinilor. Cu ajutorul dispozitivului din dotare, acesta a fost extras și eliberat în mediul său natural", a transmis Inspectoratul de Jandarmi Mehedinți, potrivit News.ro.
Instituția a mai subliniat importanța anunțării autorităților în situația descoperirii unui șarpe în curte sau grădină.
"Cetățenii sunt rugați să anunțe instituțiile abilitate în cazul în care observă un șarpe în gospodărie. În situații similare, recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptilă, să nu încerce sa-i îndepărteze și să apeleze la ajutorul instituțiilor abilitate", a mai precizat Inspectoratul de Jandarmi Mehedinți.
În concluzie, cetățenii sunt sfătuiți să nu se aventureze în gestionarea situațiilor cu șerpi și să apeleze la profesionalismul jandarmilor pentru a se asigura că acest gen de pericole este ținut departe de gospodăriile și locuințele lor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail