Șeful unei rețele de fraudă cu APIA, judecat pentru obținerea ilegală a 100.000 de euro din fonduri europene. Documentele false au condus la acordarea ilegală a aproape 500.000 de lei.
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

21 de persoane au fost trimise în judecată de DNA într-un caz de fraudă cu fonduri europene de la APIA prin Programul Național Apicol. Potrivit procurorilor, capul rețelei ar fi “împrumutat” stupii de albine pentru a crea aparența că acestea au fost achiziționate în mod real.
Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în cursul anului 2020, când inculpatul ar fi furnizat un număr de 226 de înscrisuri, precum facturi, chitanțe sau bonuri, prin care a atestat în mod nereal că ar fi vândut mai multe familii de albine și mătci.
Ulterior, aceste documente au fost depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a obține fonduri nerambursabile. Conform DNA, în momentul în care A.P.I.A. a efectuat controale, inculpatul ar fi pus la dispoziția persoanelor respective propriile stupi cu albine inscripționați cu numerele stupinelor beneficiarilor, pentru a crea aparența că acestea au fost achiziționate în mod real.
După primirea finanțării, individul ar fi luat o parte din bani în calitate de “comision” pentru ajutorul acordat. Planul său de a păcăli autoritățile a fost deconspirat însă, iar 21 de persoane, inclusiv orchestratorul afacerii ilegale, au fost trimise în judecată de DNA.
Acestea sunt acuzate de folosirea sau prezentarea cu rea-credință a documentelor false și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, căci acțiunile lor au avut drept scop obținerea nejustificată a unor fonduri europene. Conform DNA, cinci dintre inculpați au recunoscut vinovăția înainte de a fi trimiși în judecată.