Poştașii au încheiat greva generală. Noul contract colectiv de muncă a fost semnat
Inapoi

Poştașii au încheiat greva generală. Noul contract colectiv de muncă a fost semnat

Postat pe 03 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Angajaţii Companiei Naţionale Poşta Română au încheiat miercuri greva generală declanșată luni, a anunţat sindicatul din Poşta Română. Poștașii declanșaseră conflictul de muncă din cauză că la nivelul companiei nu se încheiase contractul colectiv de muncă şi pentru că erau nemulțumiți de salariile mici. „Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, informează că greva demarată la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română s-a încheiat în această dimineaţă, 3 aprilie 2024, în urma semnării noului Contract colectiv de muncă şi înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti”, a transmis BNS într-un comunicat citat de News.ro. Sindicatul Lucrătorilor Poştali a declanşat de luni greva generală, iar reprezentanţii sindicaliştilor au participat la o şedinţă de şase ore cu oficialii Ministerului Cercetării şi cu managementul companiei. Iniţial, s-a primit propunerea de creştere a salariilor în două tranşe, astfel încât un angajat al Poştei Române ar primi o creştere salarială netă de 369 lei, în medie. Sindicaliştii au cerut creşterea cu 400 lei net a salariilor şi creşterea sporului de loialitate. Marţi seară, Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română şi a precizat că angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie. Tot marţi, compania a făcut precizări despre greva generală declanşată de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România în data de 01 aprilie 2024: „Numărul maxim al salariaţilor aflaţi în grevă a reprezentat 20% din salariaţii Companiei. Persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă, potrivit art. 160, alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social. Aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) care erau programate pentru livrare în data de 01 aprilie 2024 au fost distribuite către beneficiari, în condiţiile în care, în prima parte a zilei, în unele unităţi, activitatea a fost îngreunată de refuzul angajaţilor aflaţi în grevă de a preda gestiunea personalului delegat să distribuie drepturile sociale sau angajaţilor care nu au aderat la greva generală”. De asemenea, Poşta Română precizacă activitatea companiei s-a desfăşurat în condiţii normale, de la primele ore ale dimineţii, în majoritatea covârşitoare a judeţelor ţării, inclusiv în cea mai mare structură a companiei – Oficiul Poştă Curierat Bucureşti, la fel ca în celelalte hub-uri regionale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

19:52

conflict între doi șoferi pe strada Observatorului, Cluj-Napoca

conflict între doi șoferi pe strada Observatorului, Cluj-Napoca Un incident violent petrecut pe strada Observatorului din Cluj-Napoca a atras atenția autorităților după ce un material video publicat de stiridecluj.ro a surprins un conflict fizic între doi șoferi. În urma acțiunii de reperare a imaginilor, polițiștii au intervenit rapid pentru a lua măsuri legale împotriva celor implicați. Potrivit poliției, cei doi bărbați implicați sunt un tânăr de 25 de ani din județul Suceava
Image Description

18:29

Sofer de BMW aproape de accident grav pe strada Tăietura Turcului din Cluj-Napoca

Sofer de BMW aproape de accident grav pe strada Tăietura Turcului din Cluj-Napoca Un incident periculos a avut loc duminică pe strada Tăietura Turcului din Cluj-Napoca, unde un șofer de BMW a pus în pericol siguranta celor din trafic. Potrivit sursei stiridecluj.ro, în timpul unei depășiri neregulamentare, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a efectuat manevra fără să se asigure corespunzător, în timp ce un motociclist circula regulamentar pe sensul
Image Description

17:54

accident pe strada Valea Chintaului din Cluj-Napoca

accident pe strada Valea Chintaului din Cluj-Napoca Un accident rutier a avut loc pe strada Valea Chintaului din Cluj-Napoca, implicând două motociclete. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, evenimentul s-a produs în jurul orei 13:00, când un bărbat de 30 de ani, din comuna Florești, circula cu o motocicletă dinspre comuna Chinteni și nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul din față. În urma neatenției, a intrat în coliziune
Image Description

17:42

mammut deschide primul magazin din românia în cluj-Napoca în cadrul proiectului rivus

mammut deschide primul magazin din românia în cluj-Napoca în cadrul proiectului rivus
Image Description

17:30

Probleme grave în zona cunoscută drept „cartierul cu casele lăsate” din Gherla

Probleme grave în zona cunoscută drept „cartierul cu casele lăsate” din Gherla O zonă din Gherla, denumită popular „cartierul cu casele lăsate”, se află într-o situație precarǎ din cauza construcțiilor și lucrărilor de infrastructură. Locuitorii locali spun că, odată cu fiecare intervenție a utilajelor de șantier, problemele s-au amplificat, iar riscul de distrugere a economiilor și a muncii depuse crește. Un locuitor a contactat redacția stiridecluj.ro și a explicat situația: „Un
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:45

- Gorj - Lider sindical acuză lipsă de respect față de minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia

Laurentiu Manolache afirmă că minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu mai sunt tratați cu respect. Potrivit acestuia, situația s-a înrăutățit în ultima vreme, iar muncitorii simt că drepturile lor sunt încălcate. Manolache îi blamează și pe liderii marilor sindicate, pe care îi consideră responsabili pentru lipsurile din cariere și termocentrale. El reproșează faptul că aceștia nu mai ascultă și nu mai reprezintă corespunzător doleanele angajaților. De asemenea, sindicalistul notează
Image Description

22:41

- Gorj - Constantin Buicu, noul șef al serviciului de ordine publică din IPJ Gorj

Subcomisarul de poliție Constantin Buicu a fost declarat câștigător, miercuri, al concursului pentru ocuparea poziției de șef al serviciului de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Potrivit unor surse, Buicu a obținut cea mai mare notă la interviul structurat pe subiecte profesionale, susținut la sediul Inspectoratului General al Poliției Române din București. Conform site-ului gorjonline.ro, această victorie confirmă poziția deja deținută de Constantin Buicu, fiind desemnat la conducerea
Image Description

22:37

- Gorj - Constantin Branescu: „Nu sunt interesat de postul de prefect sau de alte funcții în Gorj”

Constantin Branescu, șeful Carierei Pesteana, a declarat că nu are intenția să ocupe postul de prefect al județului Gorj sau o altă funcție de conducere în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Acesta afirmă că se concentrează exclusiv pe problemele unității minerit, care se află în proces de închidere. Branescu a acuzat fostele conduceri ale carierei pentru modul în care au gestionat patrimoniul imens al întreprinderii, spunând că acestea au făcut abuzuri și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete