Înapoi la știri

Galerie Foto Capitala și cinci județe, afectate de ploi: peste 100 de case inundate, mai multe persoane evacuate în Prahova

1 oră în urmă
3 minute min
Maria Simionescu
Ploile torențiale au provocat, miercuri, pagube în 24 de localități din județele Buzău, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov și Prahova, precum și în municipiul București, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din peste 100 de locuințe și zeci de curți, iar în Prahova mai multe persoane au fost evacuate după inundarea unui bloc. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 106 case, 50 de curți, 12 beciuri și subsoluri și patru sedii ale unor agenți economici. De asemenea, echipele de intervenție au îndepărtat elemente de construcție desprinse de la cinci imobile și au degajat 14 copaci prăbușiți, care au avariat patru autoturisme. În localitatea Pleașa, din județul Prahova, un bloc cu 20 de garsoniere situate la parter a fost inundat. Autoritățile au evacuat 10 persoane, dintre care un minor, iar acestea au fost relocate într-un cămin din comuna Bucov, pus la dispoziție de autoritățile locale. Tot în apropierea blocului inundat, alte zece locuințe au fost afectate de ape, iar doi adulți au fost evacuați și cazați în același cămin. Potrivit IGSU, persoanele evacuate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. În contextul situației din teren, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a decis redimensionarea dispozitivului de intervenție în județul Prahova. Astfel, au fost trimise în sprijin două autocamioane de intervenție, două microbuze, două buldoexcavatoare și 17 pompieri din cadrul ISU Teleorman și al Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani. IGSU precizează că monitorizează în continuare evoluția fenomenelor hidrometeorologice, iar echipele operative ale Ministerului Afacerilor Interne rămân pregătite să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor produse de vremea severă. Autoritățile recomandă populației să respecte indicațiile transmise prin canalele oficiale, să evite deplasările în zonele afectate și să urmărească permanent informările privind evoluția situației. Citește și: Cod roșu de inundații în Dâmbovița și Prahova. Hidrologii avertizează asupra viiturilor și inundațiilor locale
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe