Înapoi la știri

Cum să răcorești locuința fără aer condiționat. Trucurile recomandate de specialiști pe timp de caniculă

3 ore în urmă
5 minute min
Maria Popescu
Temperaturile extreme din timpul verii pot transforma rapid locuința într-un spațiu greu de suportat, mai ales în perioadele în care canicula persistă mai multe zile. Deși aerul condiționat rămâne cea mai folosită soluție pentru combaterea disconfortului termic, specialiștii în somnologie transmit că există și metode simple, cu un consum redus de energie, care pot menține răcoarea în interior și pot contribui la un confort sporit. O aerisire realizată la momentul potrivit și măsurile adoptate pentru a limita pătrunderea căldurii în locuință pot contribui semnificativ la menținerea unui mediu mai răcoros. „În timpul verii, mai ales în perioadele caniculare, menținerea unei temperaturi confortabile în locuință poate deveni o provocare. Totuși, există o serie de măsuri simple și eficiente care pot reduce acumularea căldurii în interior și pot crea un mediu mai plăcut, fără a fi nevoie să folosești constant aerul condiționat. Una dintre cele mai eficiente soluții este aerisirea locuinței în primele ore ale dimineții și seara târziu, când temperatura exterioară este mai scăzută. În schimb, pe parcursul zilei, ferestrele ar trebui să rămână închise, iar draperiile opace, jaluzelele sau storurile trase, pentru a împiedica pătrunderea razelor directe ale soarelui și supraîncălzirea încăperilor. Totodată, este recomandat să fie limitată utilizarea aparatelor care degajă căldură. Electrocasnicele, dispozitivele electronice lăsate în funcțiune și sursele puternice de iluminat pot crește temperatura din casă, motiv pentru care este indicat să fie folosite doar atunci când este necesar, în special în intervalele cu cele mai ridicate valori termice. Ventilatorul poate fi, de asemenea, o soluție eficientă pentru creșterea confortului. Deși nu răcește aerul, acesta creează o senzație de răcorire prin circularea lui. Pentru a evita eventualele neplăceri, medicii recomandă ca ventilatorul să nu fie orientat direct spre corp pe toată durata nopții, deoarece expunerea prelungită poate provoca uscarea căilor respiratorii sau rigiditate musculară la unele persoane. De asemenea, utilizarea lenjeriilor și textilelor din fibre naturale, precum bumbacul sau inul, poate contribui la un confort termic mai bun, în special în timpul nopții.”, a explicat pentru Digi24.ro Dr. Andreea Mihaela Popa, medic pneumolog cu competențe în somnologie „Disconfortul provocat de temperaturile ridicate afectează întreaga populație, însă anumite categorii prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate, în special în timpul nopții, când căldura poate compromite calitatea somnului. Printre persoanele cele mai vulnerabile se numără sugarii și copiii mici, vârstnicii, femeile însărcinate, precum și pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, respiratorii, metabolice sau neurologice. În cazul persoanelor diagnosticate cu astm ori bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), temperaturile ridicate pot accentua simptomele nocturne și pot crește riscul agravării bolii de bază”, a mai precizat medicul. Pe lângă măsurile care împiedică supraîncălzirea locuinței, specialiștii atrag atenția că și temperatura din dormitor are un rol important în calitatea odihnei. „În general, este recomandată o temperatură cuprinsă între 18 și 20 de grade Celsius, interval considerat optim pentru un somn odihnitor în cazul majorității adulților sănătoși. Totuși, confortul termic diferă de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, starea de sănătate și preferințele individuale.”, a conchis sursa Digi24.ro
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe