Patru persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul la metroul din Lyon, al treilea cel mai mare oraș din Franța. Autoritățile au raportat incidentul duminică și au anunțat că suspectul a fost arestat.
Printre cei răniți se numără două persoane care au fost atacate în abdomen și una la nivelul brațului. Viceprimarul orașului, Mohamed Chihi, responsabil cu securitatea, a confirmat că suspectul este un cetățean marocan.
"Gândurile noastre sunt alături de cei trei răniți", a scris Chihi pe platforma de socializare X, după primul bilanț al victimelor. Însă la scurt timp, bilanțul a fost actualizat la patru victime.
Potrivit informațiilor preluate de agențiile de știri, suspectul are 27 de ani și este cunoscut pentru trecutul său infracțional. Cu toate acestea, nu există indicii că atacul a fost motivat de motivații religioase sau politice.
Autoritățile din Lyon au anunțat că incidentul nu a fost de natură teroristă și că suspectul nu avea un cazier. De asemenea, el a fost internat de mai multe ori pentru probleme de sănătate mentală.
O sursă din cadrul poliției a confirmat identitatea presupusului agresor, precizând că nu există "elemente" care să indice că atacul a fost planificat sau motivat de terorism.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail