Înapoi la știri

Tânăr IT-ist clujean acuză concediere abuzivă în timpul concediului medical

01 Jul 2025
5 minute min
Maria Popescu
Tânăr IT-ist clujean acuză concediere abuzivă în timpul concediului medical

Tânăr IT-ist clujean acuză concediere abuzivă în timpul concediului medical

Un tânăr angajat în domeniul IT din Cluj-Napoca afirmă că a fost concediat fără motiv și fără o explicație oficială, în condiții considerate abuzive. Potrivit declarației sale, acesta lucra pentru compania SITA, având birouri în clădirea The Office din Cluj, și s-a trezit după o intervenție chirurgicală complicată în situația de a fi concediat în mod neașteptat.

Tanărul povestește că, în timpul unui concediu medical, a fost supus presiunilor de a reveni la muncă, deși starea de sănătate nu îi permitea acest lucru. “In perioada concediului medical, managerul echipei P. T. mi-a cerut în mod direct și repetat să lucrez, deși eram în imposibilitatea de a face acest lucru din motive medicale. Mai mult, tonul lui a fost complet inadecvat și intimidant”, a declarat pentru Stiri de Cluj.

În plus, el susține că a fost avertizat că poziția lui în companie este nesigură, fiind ironizat că „nu s-a uscat cerneala pe contract”, ceea ce sugera că puteau să-l concedieze oricând, deși avea un contract de muncă valabil. Acesta adaugă că nu a primit nicio explicație scrisă de la departamentul de Resurse Umane despre motivul încetării colaborării, totul petrecându-se “în spatele ușilor închise, fără transparență și fără respect față de statutul meu legal ca angajat și ca pacient în concediu medical”.

Potrivit relatărilor sale, după încheierea concediului medical, a primit un email în care i se comunica concedierea, fără alte explicații. “Am întrebat la HR, nimeni nu știa nimic. În momentul în care mi-am luat concediul medical, nu a existat niciun semn de reticență din partea lor”, menționează el.

Printre motivele pentru această situație, tânărul afirmă că promisiunile angajatorului de a lucra la proiecte și de a aduce mai multă forță de muncă nu au fost respectate. De asemenea, citează exemple și de alți colegi care au trecut prin experiențe similare, fiind concediați fără motiv sau după perioada inițială de probă de 90 de zile, despre care se spune că depinde „de dacă angajatul se potrivește ‘spiritului firmei’”, conform stiridecluj.ro.

Tanărul a precizat că a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, depunând o plângere oficială pentru concedierea abuzivă, pe care o consideră o încălcare flagrantă a drepturilor sale fundamentale. “Consider că această decizie a fost complet abuzivă și a încălcat drepturile mele ca salariat”, a spus el, adăugând că încă așteaptă un răspuns oficial de la ITM.

Conform unui răspuns citat de stiidecluj.ro, ITM Cluj a precizat că plângerea a fost transmisă către ITM București, având sediul companiei SITA la nivel național.

În final, tânărul a tras un semnal de alarmă privind tratamentul angajaților în astfel de situații, subliniind că “nimeni în concediu medical, după o intervenție chirurgicală, nu ar trebui să fie presat sau concediat fără explicație”. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial companiei SITA, după acuzațiile privind concedierea abuzivă.

Alte postari din Economie
Economie

Românii prevăd creșteri ale chiriilor în 2026, conform unui studiu

Un studiu realizat de Imobiliare.ro în colaborare cu Unlock Market Research arată că majoritatea românilor se așteaptă ca în 2026 să aibă loc creșteri ale chiriilor. Aproape 71% dintre respondenți anticipează majorări de prețuri, în timp ce 16% cred că piața va rămâne stabilă, iar doar 13% speră la o reducere a acestora.

Economie

Fostul președinte al Fed: SUA au nevoie de un dolar stabil pe fondul datoriei naționale de aproape 40 de trilioane de dolari

Președintele Donald Trump a primit cu bucurie recentul declin al dolarului, însă un fost președinte al Rezervei Federale a spus că dimensiunea astronomică a datoriei SUA necesită mai multă stabilitate pentru valută. Potrivit fortune.com, indicele dolarului american a scăzut cu 10% în ultimul an și cu 1,2% doar în această lună.

Economie

Controale masive la nivel național pentru protecția consumatorilor

Într-un val de controale de amploare, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat în ultimele cinci zile peste 2.000 de operatori economici. Autoritatea a descoperit nereguli semnificative care riscă sănătatea și siguranța consumatorilor, arată digi24.ro.

Acasa Recente Radio Județe