Incident în parcarea din Piața Unirii din Cluj-Napoca
Incident în parcarea din Piața Unirii din Cluj-Napoca
Un incident s-a petrecut în această seară în parcarea din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Un șofer a uitat să tragă frâna de mână la mașina sa cu numere de Maramureș.
Vehiculul s-a mișcat singur de pe locul de parcare și s-a oprit în mașina din față, blocând aleea. Martorii au relatat că mașina a început să se miște încet, dar sigur, în direcția altor vehicule parcate. După câțiva metri, aceasta s-a oprit în mașina din față, blocând temporar drumul prin parcare.
Incidentul a fost filmat de trecători, care au distribuit imaginile pe rețelele sociale. Un șofer prezent la fața locului a postat un mesaj pe un grup de Facebook dedicat șoferilor din Cluj: "Dacă ești pe grup, HAI ȘI TRAGE FRÂNA DE MÂNĂ. Asta după ce o muți din drum".