Caz neobișnuit la Cluj. Direcția de Protecție a Copilului a dat în judecată doi părinți ca să le oblige copiii la consiliere psihologică

Un proces neobișnuit a fost deschis la Judecătoria Turda pe 8 mai, unde Direcția de Protecție a Copilului a dat în judecată doi părinți pentru a-i obliga să le ofere copiilor lor consiliere psihologică. Cei doi copii provin dintr-o familie în care părinții au divorțat, iar domiciliul lor a fost stabilit la mama. Totuși, s-a constatat că cei doi minori refuză categoric să o însoțească pe mama lor la domiciliul acesteia, motivând că nu doresc să aibă relații personale cu ea. În drept, dispozițiile art. 912 Cod procedură civilă, sub titulatura „Refuzul minorului”, arată următoarele: (1) #### executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului. (2) Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă nici unei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile. (3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanță va întocmi un raport pe care îl va comunica instanței, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecția copilului. (4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 910. (5) Dacă și în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalități, dispozițiile art. 905 alin. (2) și (4) – (6) fiind aplicabile în mod corespunzător. Aşadar, legiuitorul, încercând să protejeze toate interesele concurente, a dat prevalență principiului interesului superior al copilului. Copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți, dar această dorință a sa este analizată cu ajutorului unui psiholog specializat capabil să deceleze opiniile reale ale minorului de atitudinile condiționate de un eventual conflict de loialitate sau de manipularea părintelui căruia i-a fost încredințat copilul, având în vedere specificitatea domeniului în discuție care reclamă protejarea interesului superior al minorului”, a apreciat instanța.