Înapoi la știri

Alegeri 2024: Iată cât de ușor poți afla la ce secție trebuie să votezi în data de 9 iunie!

05 Jun 2024
1 minut min
Cristina Preda
Se apropie, cu pași repezi, poate cea mai importantă perioadă a acestui an, alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024. Ineditul alegerilor din acest an este că pentru prima dată vom avea ocazia de a vota de două ori în aceeași zi, o dată pentru locale și o dată pentru europarlamentare. Astfel, cetățenii vor avea cinci buletine de vot, câte unul pentru președintele Consiliului Județean, Consiliul Județean, primar, Consiliul Local și Parlamentul European. Astfel, la alegerile locale vom vota la secția unde suntem arondați cu domiciliul său cu reședința, în timp ce pentru alegerile europarlamentare putem vota la orice secție. Cu toate acestea, dacă nu știți la ce secție ați fost repartizat, puteți afla mai ușor decât vă închipuiți. Accesați link-ul următor registrulelectoral.ro, introduceți CNP-ul și numele de familie în căsuțele libere, iar ulterior o să vă apară locația unde sunteți arondați să votați.
Alte postari din Social
Social

Părinți care joacă fotbal cu copiii în parcări deranjează locatarii

Riveranii din zona Aleea Muscel se confruntă cu o problemă semnificativă, conform unei sesizări recente. Oamenii solicită intervenția autorităților pentru a reglementa zgomotul provocat de grupurile de părinți care se adună zilnic în parcarea de la colțul cu strada Anatole France, unde copiii joacă fotbal până seara târziu.

Social

Tensiunile pe Canalul Morii continuă: Primăria răspunde criticilor

Tensiunile generate de lucrările de pe Canalul Morii din zona Parcului Rozelor persistă. Recent, autoritățile locale au oferit un răspuns oficial la criticile societății civile, explicând motivele pentru care soluțiile contestate au fost preferate.

Social

Jandarmii din Cluj iau măsuri de siguranță pentru minivacanța de 1 Mai

Clujenii care se pregătesc să se bucure de zilele libere de 1 Mai sunt informați că, deși distracția este binevenită, siguranța rămâne prioritară. Conform stiridecluj.ro, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca va implementa un plan detaliat de măsuri pentru întreaga perioadă a minivacanței, având efective mobilizate zilnic în teren.

Social

Ședința Comisiei Județene pentru Proprietate Privată a fost convocată de Prefectura Cluj

Instituția Prefectului Cluj a organizat astăzi ședința lunară a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, unde toate cele 42 de puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate. Acestea au vizat restituiri de terenuri, corecturi de titluri și anulări de acte de proprietate din diverse comune și orașe ale județului, conform stiridecluj.ro.

Acasa Recente Radio Județe