Piedicile pe care le pune statul în tratarea copiilor: Povestea lui Rafael, un băiat de 15 ani diagnosticat cu un tip de cancer rar
Inapoi

Piedicile pe care le pune statul în tratarea copiilor: Povestea lui Rafael, un băiat de 15 ani diagnosticat cu un tip de cancer rar

Postat pe 01 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
În România sunt medici care luptă să salveze copiii cu cancere rare și care merg la specializare în străinătate pe banii lor, pentru că pacienții să aibă parte de cea mai bună terapie. Sistemul de sănătatate nu doar că nu-i ajută nici pe bolnavi, nici pe doctori, dar le pune și piedici. Operații salvatoare sunt amânate pentru că nu sunt bani. Sunt liste lungi de așteptarea cu copii bolnavi de cancer care așteaptă o proteză. Azi, la Pacient în România, vedem povestea lui Rafael, un adolescent de 15 ani diagnosticat cu un tip de cancer rar și eforturile pe care le-au făcut medicii pentru a-l salva. Când vorbim de un copil diagnosticat cu cancer, cuvântul noroc poate părea nepotrivit. Însă, în țara unde terapiile salvatoare sunt o raritate, pentru Rafael, întâlnirea cu medicii de la Spitalul Victor Gomoiu a fost un noroc. Aici este singurul centru de transplant de țesut osos la copii acreditat în Romania. Rafael are 15 ani şi a fost diagnosticat de curând cu o tumoră rară la gambă. Rafael - pacient: În momentul când am aflat că este suspiciune de tumoare osoasă m-am speriat un pic pentru că nu știam ce este. Am fost și sportiv și nu... Când am aflat, am stat cu mama de vorbă, am spus că asta este, trecem și peste asta. Mama lui Rafael: Am acceptat orice, numai să rămână el în viață pentru că și auzisem că se poate ajunge chiar și la moarte. Pentru Rafael, salvarea a însemnat un transplant de os, adică partea bolnavă a osului să fie înlocuită cu o grefă umană sănătoasă. Doar că medicii nu au avut la dispoziție soluția perfectă, așa că au căutat alternativa cea mai potrivită. Laura Popa, medic specialist ortopedie pediatrica: Această tumoră de tibie distală este extrem de rară chiar și raportat așa la nivel la nivel mondial. Dificultatea majoră la copilul nostru, la Rafael, a fost faptul că noi am avut o bucată de grefă disponibilă din zona de femur distal, adică cu totul alt os, care era de dimensiuni mult mai mari decât zona în care a trebuit să o amplasăm ulterior. A fost singura grefă disponibilă din banca de ţesut. Şi asta pentru că, în România, subiectul donării de organe e încă tabu, deși este salvator de vieți. Oamenii îl privesc cu reticență, în timp ce bolnavii a căror supraviețuire depinde de un organ, o grefă osoasă sau un ligament așteaptă un miracol. Andrei Nica- medic responsabil Banca de Țesut Colentina: Este ultima grefă tubulară pe care o avem în stoc și alta nu mai e, dacă mai am nevoie de așa ceva. Pot să fie stocate preț de 5 ani. Da, în momentul în care îți vine câte o solicitare de genul ăsta trebuie să faci cumva să sprijini copilul, că practic aici este să gândești că un copil, trebuie să-i dai, acorzi o șansă la viață. Pentru Rafael, care visa să devină atlet, tot ce contează acum este să fie salvat. Medicii care intră în sala de operație cu astfel de cazuri au pe umeri o dublă povară. Presiunea unei operații extrem de dificile și gândul că în mâinile lor stă viața unui copil care, în ciuda unui diagnostic crunt, încă speră la o viață așa cum și-a imaginat-o. Dr. Laura Popa- specialist ortopedie pediatrică: Urmează să facem o rezecție tumorală și o reconstrucție cu o grefă osoasă de la Banca de Țesuturi. Operația este o intervenție complicată, în sensul dificil de efectuat. Va dura câteva ore. Operaţia a reuşit. A durat 10 ore, iar primul obstacol a fost trecut cu bine. După câteva săptămâni, ne-am întors la spital, unde Rafael a venit la control. Deşi totul pare în regulă, medicii încă au emoţii. Dr. Laura Popa- specialist ortopedie pediatrică: Grefa a fost de 10 cm, 10, 11cm cu tot cu rezecția de talus, de aici din zona gleznei și cicatricea. Evident că a trebui să fie mai mare pentru rezecția totală, inclusiv în țesuturi sănătoase. Rafael trebuie să îşi continue chimioterapia şi va rămâne sub supravegherea medicilor. Înainte de a ajunge la Spitalul Gomoiu, a trecut prin alte două spitale. A avut șansa să fie îndrumat spre locul potrivit, acolo unde a putut face transplant, dar mulţi copii cu tumori osoase maligne rămân nediagnosticaţi şi netrataţi, fie din cauza părinților sau chiar a medicilor care nu au suficientă experiență să recunoască astfel de diagnostice rare. Dr. Laura Popa- specialist ortopedie pediatrică: Anumiți părinți refuză să creadă într-un diagnostic de genul ăsta, nu vor să urmeze tratamentul... Va trebui pe viitor să sensibilizăm foartemult atât populația, cât și colegii ortopezi din țară și nu numai, medici de familie, medici școlari, toți cei care au primul contact cu pacientul. Dacă există această suspiciune de tumoră osoasă, copilul trebuie redirecționat într-un centru care se ocupă de așa ceva. Spitalele unde pot fi operati copii cu tumoriri maligne osoase sunt concentrate în București, iar în restul țării aceste intervenții la copii nu se fac. Dacă Rafael a avut nevoie pentru transplant de o grefă osoasă umană și a avut norocul să existe, unii copii au nevoie de proteze costisitoare pentru care fondurile sunt fie isuficiente, fie nu sunt alocate la timp și sunt puși pe liste de așteptare. Ironia este că în lipsa banilor, pacienții fac operațiile în străinătate, plătite tot de statul român, dar mult mai scump. Dr. Laura Popa- specialist ortopedie pediatrică: Câteodată am simțit acea emoție că ne apropiem de momentul operației și nu știam dacă vom avea cu ce, cu ce să-l operăm. Nu poțisă dai o comandă fără să știi că te poți baza, că pe urmă nu ai de unde, nu ai fonduri să o achiți. Ancuţa este unul dintre copiii cu un diagnostic crunt, care are nevoie de o proteză. Am găsit-o pe holul spitalului. Râzând. Urma să meargă la şedinţa de chimioterapie și, cu toată teama și suferința aduse de boală, ne-a dat o lecție de supraviețuire. Ancuța- pacientă: Corpul tău luptă oarecum, dar creierul contează cel mai mult cum gândești și dacă te întristezi, și dacă plângi, și dacă iei boala asta ca fiind o boală. Eu nu am considerat că sunt bolnava, am considerat că sunt specială și dacă așa îmi e dată mie boala asta înseamnă că pot să duc. Fiind vorba de cancere rare la copii, medicii merg la specializare în străinătate, dar pe banii lor. Lucru pe care l-a făcut și echipa de medici care l-a operat pe Rafael. Dr. Laura Popa- specialist ortopedie pediatrică: Lucrurile trebuie gândite într-un sens în care să existe un centru mare care să se ocupe de acești copii. Sunt unii copii la care pur și simplu o rezecție a tumorii nu e posibilă. Trebuie luată în calcul amputația. Acei copii au nevoie de un suport psihologic foarte mare. Nu te poți baza doar pe calitățile tale, să te simți și psihologul copilului sau să consideri că mama este psihologul copilului, în condițiile în care poate și dânsa are nevoie de consiliere psihologică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din cluj

-
-

13:15

Tânăr jucător român în centrul atenției în timpul cantonamentului din Brașov

Un tânăr jucător român, născut în 2008, participă la un cantonament de pregătire în Brașov, care ar putea fi începutul unei cariere de succes în fotbalul românesc de top. Potrivit stiridecluj.ro, acest jucător, pe care îl vom numi Cublesan, are vârsta perfectă pentru a fi eligibil pentru lotul Under 21, nu doar pentru o acțiune, ci pentru următorii cinci ani competiționali. Acest lucru îl face extrem de valoros pentru cluburile
Image Description

13:03

Femeie care locuia în bloc, în stare avansată de neglijare, pune în pericol sănătatea locatarilor

Femeie care locuia în bloc, în stare avansată de neglijare, pune în pericol sănătatea locatarilor O femeie care locuia într-un imobil din oraș a ajuns într-o stare extrem de neglijată, iar condițiile în care trăia amenință sănătatea tuturor locatarilor, noteaza stiridecluj.ro. Un vecin a transmis autorităților o sesizare, în care relatează că apartamentul femeii este plin de obiecte personale și mizerie, iar în ultimele zile aceasta a început să locuiască chiar
Image Description

12:52

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants 2025 se anunță un eveniment major

La sfârșitul săptămânii, iubitorii de mașini vor avea ocazia să urmărească o competiție automobilistică importantă la Cluj. Potrivit stiridecluj.ro, la Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, ediția 2025, sunt înscrise 73 de echipaje, inclusiv câteva din țări precum Bulgaria, Ungaria, Turcia, Italia, Slovacia, Cehia și Lituania. Acest eveniment reprezintă și a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri și se va desfășura între 20 și 22 iunie. Alin Tise a declarat
Image Description

12:44

PSD se opune vehement privatizării companiilor de stat, considerată o soluție temporară pentru deficit

Deputatul Remus Lăpusan a declarat că Partidul Social Democrat se opune ferm privatizării companiilor de stat, considerând această măsură o soluție temporară pentru acoperirea deficitului bugetar. El a făcut această afirmație în contextul discuțiilor despre eventuale măsuri de austeritate pentru salvarea economiei, noteaza stiridecluj.ro. Lăpusan a subliniat că vânzarea activelor valoroase, precum cele din energie, transport sau sistem bancar, reprezintă o greșeală gravă. Potrivit politicianului, companiile de stat care funcționează bine
Image Description

12:30

Tineri surprinși încercând să fure mașini pe strada Plopilor din Cluj-Napoca

Tineri surprinși încercând să fure mașini pe strada Plopilor din Cluj-Napoca Scene suspecte au fost filmate pe strada Plopilor din Cluj-Napoca în seara de 16 iunie 2025, în jurul orei 21:50. Două persoane necunoscute au verificat portierele mai multor autoturisme parcate pe marginea drumului. Imaginile, surprinse de un localnic, arată cum aceștia încercau să vadă dacă ușile sunt încuiate și la un moment dat au reușit să deschidă o mașină neasigurată,
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:17

- Neamt - magazine online false pot păcăli utilizatorii, avertizează specialiștii în securitate

Specialiștii în securitate cibernetică atrag atenția că aspectul profesional al unui magazin online nu garantează neapărat că acesta este de încredere. Conform unei alerte recente emise de Direcția Națională de Securitate Cibernetică (DNSC), tot mai multe platforme aparent credibile sunt create în scopuri frauduloase. Aceste site-uri, deși arată ca niște magazine obișnuite, sunt de fapt capcane bine mascate, menite să păcălească utilizatorii și să le fure banii sau datele personale. Potrivit
Image Description

13:17

- Vrancea - Percheziții pentru caz de camătă și șantaj în Vrancea

Astăzi, în județul Vrancea, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, împreună cu Gruparii de Jandarmi Mobile Bacău, execută 25 de percheziții domiciliare. Conform relatărilor, citate de jurnaldevrancea.ro, acțiunea are loc în cadrul unui dosar privind fapte de camătă și șantaj. Potrivit anchetei, din 2021 până acum, mai multe persoane ar fi acordat împrumuturi de bani, pentru care ar fi perceput
Image Description

13:16

- Gorj - Universitatea Craiova vinde pe Alexandru Mitriță în China, la Zhejiang Professional FC

Alexandru Mitriță, în vârstă de 30 de ani, a plecat de la Universitatea Craiova către clubul chinez Zhejiang Professional FC, în schimbul a două milioane de euro. Potrivit informațiilor, fotbalistul a semnat un contract valabil trei ani, având un salariu de 1,7 milioane de euro pe sezon. De-a lungul carierei, Mitriță a jucat 142 de meciuri pentru formația din Oltenia, în care a marcat 66 de goluri și a oferit 32
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
cluj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul cluj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete