Fâșia Gaza, bombardată constant de Israel în războiul său contra Hamas, se confruntă acum cu mai multe dărâmături și moloz decât în Ucraina. Reprezentantul operațiunilor ONU de deminare, Charles (Mungo) Birch, a declarat că situația este alarmantă și a prezentat comparația dintre cele două regiuni: "Pentru a înțelege mai bine, frontul din Ucraina are o lungime de 600 de mile, iar în Gaza aceasta este de doar 25 de mile".
Fără să ia în considerare cantitatea mare de moloz (37 de milioane de tone, echivalentul a 300 kg pe metru pătrat, conform unei estimări ONU), Birch atrage atenția și asupra pericolului pe care îl reprezintă munițiile neexplodate (UXO) pentru populație. "Aceste dărâmături sunt puternic contaminate, ceea ce complica și mai mult procesul de curățare", a afirmat el în cadrul unei conferințe de presă la Geneva.
Potrivit reprezentantului UNMAS, există în jur de 800.000 de tone de azbest în dărâmăturile din Gaza, acesta fiind un material extrem de periculos pentru sănătate și care necesită o manipulare specială. Însă Birch are încredere că serviciul va putea coordona acțiunile pentru a face din nou Gaza o zonă sigură. "Sperăm să reușim să punem pe picioare echipele noastre de neutralizare a explozivilor și munițiilor și să reușim să coordonăm operațiunile în acest teritoriu cu probleme deosebit de complexe", a adăugat el.
Pentru a face față provocărilor din Gaza, UNMAS a obținut 5 milioane de dolari, dar acesta este doar începutul. "Pentru a ne continua munca în următoarele 12 luni, avem nevoie de încă 40 de milioane de dolari", a subliniat Birch. Însă acesta este doar un pas mic într-un efort mai mare și mai îndelungat, spune reprezentantul UNMAS. "În ansamblul său, este nevoie de sute de milioane de dolari, pentru mai mulți ani, pentru a face din nou Gaza o zonă sigură pentru populație", a concluzionat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail