Iranul anunță găsirea cadavrului generalului Abbas Nilforoushan ucis de Israel
Inapoi

Iranul anunță găsirea cadavrului generalului Abbas Nilforoushan ucis de Israel

Postat pe 12 Oct 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Iranul anunță găsirea cadavrului generalului Abbas Nilforoushan ucis de Israel
Externe

Iranul anunță găsirea cadavrului generalului Abbas Nilforoushan ucis de Israel

Iranul a confirmat vineri, 11 octombrie, descoperirea cadavrului generalului Abbas Nilforoushan, care a fost ucis în Liban de către forțele israeliene la sfârșitul lunii septembrie. Potrivit unui comunicat de presă al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului, "Corpul martirului Abbas Nilforoushan a fost găsit mulțumită unor eforturi continue". Încă nu s-au stabilit detaliile repatrierii cadavrului sau a funeraliilor acestuia.

Abbas Nilforoushan, un important comandant al Forței Qods, o unitate de elită a Gardienilor Revoluției, a fost ucis pe 27 septembrie în timpul unui atac israelian desfășurat în suburbia de sud a Beirutului. În aceeași operațiune, liderul grupării Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost de asemenea omorât.

După acest atac, Iranul a promis că va răzbuna asasinările lui Nilforoushan și Nasrallah, dar și pe cea a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, care a avut loc în luna iulie. La 1 octombrie, Gardienii Revoluției au declarat că au lansat aproximativ 200 de rachete balistice către Israel ca reacție.

Israelul a răspuns anunțând că va riposta, iar Ministerul Apărării de la Tel Aviv a declarat că următorul atac va fi "moral, precis și surprinzător". În același timp, autoritățile de la Teheran s-au arătat pregătite pentru această posibilă reacție militară.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete