Cutii goale de bere, considerate operă de artă, aruncate din greșeală la gunoi
Inapoi

Cutii goale de bere, considerate operă de artă, aruncate din greșeală la gunoi

Postat pe 08 Oct 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Cutii goale de bere, considerate operă de artă, aruncate din greșeală la gunoi
Externe

Cutii goale de bere, considerate operă de artă, aruncate din greșeală la gunoi

Două cutii goale de bere, expuse la muzeul de artă modernă LAM din Lisse, Olanda, au fost aruncate accidental la gunoi de un angajat de curățenie care a crezut că acestea sunt resturi. Cutii, intitulate "Vremurile bune pe care le-am petrecut împreună", sunt lucrări ale artistului Alexandre Lavet și sunt pictate manual, un proces care a necesitat mult timp și efort, conform muzeului.

Incidentul a avut loc când angajatul a găsit cutiile într-un lift și, crezând că sunt gunoaie, le-a aruncat într-un tomberon. Cu toate acestea, curatorul Elisah van den Bergh a reușit să recupereze cutiile de bere din tomberon înainte de a fi golit. Van den Bergh a declarat că angajatul nu va fi sancționat, explicând că acesta "pur și simplu își făcea treaba".

Froukje Buddin, purtător de cuvânt al muzeului, a menționat că astfel de opere de artă sunt adesea plasate în locuri neobișnuite, ca liftul, pentru a surprinde vizitatorii. "Încercăm să-i surprindem mereu pe vizitatori", a adăugat Buddin.

Sietske van Zanten, directoarea muzeului, a explicat că scopul expoziției este de a încuraja vizitatorii să privească obiectele obișnuite dintr-o nouă perspectivă. "Prin expunerea pieselor de artă în locuri neobișnuite, amplificăm această experiență și îi menținem pe vizitatori în stare de alertă", a spus van Zanten, sugerând că ar trebui să găsească un alt loc mai potrivit pentru a expune cutiile de bere în viitor.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete