Ministrul Mediului anunță reorganizarea Romsilva și desființarea Direcțiilor Silvice neperformante
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat marți, în cadrul unei emisiuni la Digi24, că autoritățile vor lua măsuri drastice în ceea ce privește Direcțiile Silvice cu rezultate slabe. Acesta a subliniat că numărul directorilor va fi redus considerabil ca parte a reorganizării Romsilva, având în vedere că salariile actuale sunt nejustificat de mari comparativ cu performanțele instituției.