Preşedintele Adunării Naţionale a Franţei a adoptat o decizie drastică în şedinţa de marţi. Aceasta a suspendat şedinţa de după-amiază a Camerei Inferioare a Parlamentului din cauza unui incident neplăcut. Deputatul de extremă stânga Sebastien Delogu a agitat un steag palestinian în timpul discursului ministrului Franck Riester.
"Aşa ceva nu este tolerabil", a declarat preşedinta Yaël Braun-Pivet în timpul sesiunii. Franţa nu recunoaşte oficial statul palestinian, iar acest gest a fost considerat o formă de protest. După incident, Deputatul Sebastien Delogu a fost sancţionat iar Parlamentul a anunţat că acesta nu va mai avea acces în Palais Bourbon timp de 15 zile.
Preşedinta Adunării, Yaël Braun-Pivet, a justificat sancţiunea aplicată spunând că deputatul a încălcat regulamentul de procedură al Adunării şi a perturbat şedinţa. Sancţiunea îi va aduce lui Delogu o reducere de jumătate din indemnizaţia parlamentară timp de două luni, precum şi excluderea temporară din Parlament pentru 15 zile.
Aceasta este cea mai severă sancţiune permisă de regulamentul de procedură al Adunării Naţionale, conform informaţiilor de la France Info. Partidul lui Delogu, Les Insoumis (LFI), a postat înregistrarea incidentului pe reţelele de socializare, unde a transmis mesajul că vor continua să lupte pentru pace şi drepturile palestinienilor.
În timp ce ofensiva Israelului asupra militanţilor Hamas din Gaza a atras numeroase critici la nivel global pentru numărul mare de victime civile, incidentul de la Adunarea Naţională a Franţei a adus în atenţie şi mai mult conflictul din Orientul Mijlociu. Sesiunea de marţi nu s-a mai reluat, dar reprezentanţii Adunării au făcut apel la calm şi respectarea regulamentului pentru a evita astfel de situaţii în viitor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail