Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că îl înlocuieşte pe aliatul său pe termen lung, Serghei Șoigu, din funcţia de ministrul al apărării, după peste doi ani de la începutul războiului din Ucraina, conform unui anunţ făcut de Camera Superioară a Parlamentului duminică.
Noul premier, Mihail Mişustin, a prezentat lista cu miniştrii din noul Executiv vineri, imediat după ce a fost confirmat de către Duma de Stat. Conform legii, acest lucru trebuie să se întâmple după ce preşedintele depune jurământul.
Constituţia rusă stipulează că premierul nu poate propune candidaţi pentru ministerele care îi raportează direct preşedintelui Federaţiei Ruse. Aceste ministere includ cel al Internelor, Externelor, Situaţiilor de Urgenţă, Apărării şi al Justiţiei. Prin urmare, este responsabilitatea lui Vladimir Putin să numească candidaţii pentru aceste ministere şi să se consulte cu Consiliul Federaţiei în privinţa acestora.
Duminică, Camera Superioară a Parlamentului a transmis că preşedintele Putin l-a desemnat pe fostul vicepremier Andrei Belousov drept noul ministru al Apărării în locul lui Serghei Șoigu. De asemenea, Putin a propus ca actualul ministru al Externelor, Serghei Lavrov, să rămână în funcţie.
În plus, preşedintele Putin l-a demis pe Nikolai Patruşev din postul de secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, potrivit agenţiilor ruse de presă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail