Metroul Clujului riscă să fie „cel mai scump eșec administrativ”. Conflict de interese: „Cine supervizează lucrările a făcut și studiul de fezabilitate”
Metroul clujean, cel mai mare proiect de infrastructură anunțat vreodată în municipiu, riscă să ajungă un eșec costisitor, acuză Alexandra Oană, consilier local USR. Aceasta afirmă că, deși au trecut doi ani de la semnarea contractului, administrația locală nu poate preciza nici astăzi cât s-a realizat efectiv și din ce surse vor fi asigurate banii necesari lucrărilor. „Metroul clujean este în pericol să devină cel mai scump eșec administrativ din istoria orașului. Nu o spunem noi, ci specialiști din infrastructură”, a transmis Alexandra Oană într-o postare publică. În ultima ședință a Consiliului Local Cluj-Napoca, consilierul a adresat două întrebări esențiale: care este stadiul real al proiectului și care sunt sursele sigure de finanțare. Potrivit acesteia, Primăria nu a oferit niciun răspuns concret. „În ultima ședință de Consiliu Local, am întrebat administrația două lucruri esențiale: cât s-a realizat efectiv din proiectul metroului și care sunt sursele reale de finanțare? N-am primit niciun răspuns, deși au trecut 2 ani de la semnarea contractului”, spune Alexandra Oană. Asociația Pro Infrastructură a confirmat, la rândul său, că proiectul are probleme majore. Ieri, Asociația Pro Infrastructură a confirmat temerile noastre. Proiectul are probleme grave: ▪️Nu există un grafic de execuție ▪️Metroul nu are finanțare securizată ▪️Supervizarea e în conflict de interese Alexandra Oană, consilier local USR Cluj, subliniază câteva aspecte: „Nu știm cât s-a avansat la metrou. În ianuarie 2025 gradul de execuție era de 0,3%. A fost ultima dată când s-a comunicat oficial o cifră. De atunci, Primăria refuză să mai răspundă la această întrebare - fie că o adresăm în scris, fie că întrebăm în plenul Consiliului. Nu știm de unde vin banii. Singura sursă de finanțare certă a fost PNRR-ul, cu 300 milioane de euro. Dar acești bani sunt ca și pierduți din cauza întârzierilor. Celelalte surse: bugetul național, obligațiunile verzi, fondurile europene din programul POT există doar în teorie: proiectul nu apare în lista de priorități ale Guvernului, banii din obligațiuni verzi se împart între multiple proiecte, prioritare fiind cele de mediu, iar pentru banii europeni din programele operaționale concurența este uriașă, iar prioritate au proiectele în stadii avansate. Nu știm cine răspunde pentru ce se întâmplă pe șantier”. „Proiectul nu apare în lista de priorități ale Guvernului, banii din obligațiuni verzi se împart între mai multe proiecte, prioritate având cele de mediu, iar pentru fondurile europene concurența este uriașă”, avertizează Oană. O altă problemă gravă ține de controlul calității. Supravegherea lucrărilor a fost atribuită companiilor Systra și Metrans, aceleași care au realizat studiul de fezabilitate.
Cluj-Napoca este un oraș scump la imobiliare. Un clujean a vrut, însă, care sunt orașele din Vest care au un cost pe metru pătrat mai mic decât în Cluj-Napoca. A constatat că Clujul depășește la acest capitol orașe mari din Spania, Germania sau Grecia. Potrivit datelor prezentate în grafic, prețul mediu pe metru pătrat în Cluj este de 3.131 euro, mai mare chiar decât în Valencia (3.108 euro), Atena (2.971
.
Una dintre cele mai cunoscute companii aeriene din România, Blue Air, a intrat oficial în faliment, după ce eforturile de atragere a unui investitor strategic au eșuat. Decizia vine la peste doi ani de la intrarea în insolvență și marchează finalul unei perioade dificile pentru operatorul aerian care a avut zboruri și din Cluj-Napoca. Lichidatorul judiciar Infinexa a anunțat joi, 10 iulie 2025, că a fost deschisă procedura falimentului, întrucât
.
Guvernul a decis creșterea TVA-ului aplicat suplimentelor alimentare, de la cota redusă de 9% la 21%, măsură care va afecta o piață estimată la circa 1 miliard de euro, potrivit companiilor de cercetare de piață. Măsura va fi puternic resimțită în farmaciile din România, avertizează Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, care crede ca va fi chiar „un șoc” în farmacii. De exemplu, un produs popular, Linex Forte, utilizat pentru
.
Proiectul metroului ușor din Cluj-Napoca este în impas major, avertizează Asociația Pro Infrastructura (API), care acuză autoritățile locale și guvernamentale de lipsă de seriozitate, amatorism administrativ și promisiuni fără acoperire. „Cu un ordin de începere emis pe 1 septembrie 2023, după o ceremonie electorală de prost gust regizată cu ocazia primei lopeți din 5 iunie 2024, metroul ușor clujean n-are nici finanțare asigurată, nici proiect tehnic finalizat, deci nici autorizație
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.