Proiectul metroului ușor din Cluj-Napoca este în impas major, avertizează Asociația Pro Infrastructura (API), care acuză autoritățile locale și guvernamentale de lipsă de seriozitate, amatorism administrativ și promisiuni fără acoperire. „Cu un ordin de începere emis pe 1 septembrie 2023, după o ceremonie electorală de prost gust regizată cu ocazia primei lopeți din 5 iunie 2024, metroul ușor clujean n-are nici finanțare asigurată, nici proiect tehnic finalizat, deci nici autorizație de construire, însă debordează de promisiuni”, afirmă reprezentanții asociației. Asociația Pro Infrastructură precizează că Primăria Cluj-Napoca a plătit în 2024 un avans de 232 de milioane de euro către antreprenorul general Gülermak, bani proveniți de la Guvernul Ciolacu. Însă, pentru a acoperi valoarea totală a contractului de circa 1,8 miliarde de euro (fără TVA), lipsesc încă peste 1,5 miliarde. „Probabil domnul Boc are un plan precis de a face rost de ceilalți bani necesari”, scriu ironic activiștii. De asemenea, metroul a fost exclus din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza lipsei de pregătire, fiind trecut pe Programul Transport – dar doar verbal. „N-are nici măcar cererea de finanțare depusă”, subliniază API. Din alocarea disponibilă de 1,2 miliarde de euro, doar linia M4 din București are contract de finanțare semnat, în valoare de 2,15 miliarde. În plus, mai există cereri în valoare de 658 de milioane de euro pentru alte proiecte precum trenul metropolitan Cluj-Napoca, tram-train Oradea sau modernizarea magistralei M2 din București. În timp ce alte proiecte înaintează, Clujul nu pare preocupat să își asigure fondurile lipsă. „Primarul Boc nu se grăbește să-și asigure măcar o parte din restul de 1,5 miliarde € plus TVA cât mai are nevoie. Și nici nu mai are loc în Programul Transport, unde mai este spațiu doar de vreo 800 milioane € până când se atinge pragul de supracontractare de 300%, bani iluzorii pe care oricum se bat și alții.” Cum este situația din teren? Gülermak a achiziționat două utilaje de tip TBM (mașini de forat tuneluri), estimate la cel mult 30 de milioane de euro, dar acestea „zac dezasamblate, fără proiect de conectare la o sursă de apă și energie electrică. Și fără fabrică de bolțari, prefabricatele din beton care ‘îmbracă’ galeriile săpate de cârtițele mecanice.” Între timp, atenția publică este distrasă de o problemă minoră, susține API: „Discursul public este încă dominat de o micro-problemă: un zid de piloți forați la organizarea de șantier. Atât s-a putut. Ni se pare nouă sau suntem luați de proști?!” Asociația Pro Infrastructură insistă că problema este una de administrație și viziune: „Este îngrijorător că Primăria Cluj-Napoca nu are capacitatea de a gestiona investițiile majore: metroul, trenul și centura metropolitană.” Mai mult, există suspiciuni că și antreprenorul general Gülermak livrează doar aparențe: „Vin tot mai multe semnale că și Gülermak ne vinde gogoși... pe care domnul Boc le servește mai departe clujenilor.” Nu scapă de critici nici firmele de supervizare, Systra și Metrans, care vor încasa circa 40 de milioane de euro: „Sunt într-un evident conflict de interese fiindcă tot ei au livrat studiul de fezabilitate găunos care generează acum blocaje în proiectare.” Asociația Pro Infrastructură încheie solicitând măsuri urgente și concrete: „Solicităm transparență, acces la ședințele de progres și contractarea unui manager competent și responsabil care să reprezinte beneficiarul în relația cu antreprenorii și supervizorii.” Cei de la Asociația Pro Infrastrură precizează că date prezentate mai sus cu privire la contractele semnate și cererile de finanțare depuse pe Programul Transport „sunt date oficiale obținute exclusiv de noi la data de 17 iunie 2025 de la Direcția Generală Programe Europene Transport (DGPET), instituția subordonată Ministerului Transporturilor care funcționează ca autoritate de management”.
Începând cu 1 august, șoferii vor plăti mai mult pentru fiecare litru de carburant. Accizele pentru benzină și motorină vor fi majorate cu 10%, ca parte a unui pachet fiscal aprobat de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Tot atunci, TVA-ul va crește de la 19% la 21%. Această dublă lovitură fiscală va împinge prețurile la pompă aproape de pragul de 8 lei/litru. Estimările arată că benzina standard ar putea ajunge
.
Pe măsură ce industria aviației devine tot mai automatizată, iar costurile de operare cresc, nemulțumirile pasagerilor români se adâncesc. O analiză realizată de Vola.ro scoate în evidență cele mai frecvente cinci probleme care transformă experiența călătoriei cu avionul într-o adevărată provocare. 1. Dificultatea de a contacta un operator uman. Call center contra cost Cea mai des întâlnită frustrare este legată de lipsa unui suport real și accesibil în situații critice.
.
Unul dintre proiectele imobiliare controversate dezvoltate pe strada Uliului din Cluj-Napoca, zonă cunoscută pentru instabilitatea terenului, este finanțat printr-un fond de investiții din Lituania. Imobilul situat la numărul 87A, pentru care s-a emis Autorizația de Construire nr. 84/2024, în 21 februarie 2024, figurează deja public pe platforma UAB Crowdpear. Fondul oferă posibilitatea oricărei persoane interesate să investească direct în creditul garantat ipotecar. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial Crowdpear, valoarea
.
Unul dintre proiectele imobiliare controversate dezvoltate pe strada Uliului din Cluj-Napoca, zonă cunoscută pentru instabilitatea terenului, este finanțat printr-un fond de investiții din Lituania. Imobilul situat la numărul 87A, pentru care s-a emis Autorizația de Construire nr. 84/2024, în 21 februarie 2024, figurează deja public pe platforma UAB Crowdpear. Fondul oferă posibilitatea oricărei persoane interesate să investească direct în creditul garantat ipotecar. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial Crowdpear, valoarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.