Pachetul de măsuri fiscale adoptat recent de Guvern intră oficial în vigoare și va lăsa urme adânci în bugetele familiilor, dar și în obiceiurile de consum. TVA mai mare, prețuri în creștere la carburanți, energie, alimente și chiar locuințe, totul într-un context în care economia deja simțea din plin presiunea inflației. De astăzi, România rămâne doar cu două cote de TVA: cea standard crește de la 19% la 21%, iar cea redusă ajunge la 11%, înlocuind fostele cote de 5% și 9%. Modificarea pare, la prima vedere, una tehnică, dar realitatea este că această schimbare va avea efecte în lanț în majoritatea sectoarelor economice. Printre produsele vizate de noua cotă redusă de TVA (11%) se numără alimentele de bază, medicamentele, manualele, cărțile, ziarele, lemnul de foc și energia termică pentru populație. Chiar și acestea vor ajunge mai scumpe pe bonul fiscal. Șocul cel mare vine însă pentru alte categorii de produse și servicii care până acum aveau cote reduse, dar care urcă direct la TVA de 21%. Printre ele: locuințele noi, plantele, semințele, hrana pentru animale și medicamentele veterinare. Asta înseamnă, de exemplu, că o locuință care până ieri costa 100.000 de euro cu TVA de 5%, ar putea costa, de acum înainte, cu peste 11.000 de euro mai mult. Pe lângă modificările de TVA, crește și acciza la carburanți, ceea ce se va traduce rapid în prețurile de la benzinării și, implicit, în toate celelalte produse transportate. În plus, se elimină plafonarea prețului la energie, ceea ce înseamnă facturi mai mari pentru consumatori, în special pentru populație și IMM-uri. În următoarele săptămâni, comercianții ar putea încerca să mențină prețurile la nivelul actual, absorbind temporar creșterea de taxe. Însă această strategie nu este sustenabilă pe termen lung. Cel mai probabil, până la finalul lunii august, consumatorii vor începe să simtă din plin noile prețuri în coșul zilnic.
Într-un an deja marcat de dificultăți economice pentru sectorul HoReCa, piața restaurantelor din România continuă să fie lovită de insolvențe majore. Acum Salad Box. După insolvența la propria cerere a firmei care administrează lanțul Noodle Pack, anunțată săptămâna trecută, și a companiei care operează La Plăcinte, un alt nume important din industria locală a alimentației publice a căzut în această capcană financiară. Pe 30 iulie 2025, Bio Box SRL, compania
.
Programul Rabla destinat persoanelor fizice, suspendat temporar în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar, va fi lansat cu certitudine în cursul acestui an, a confirmat ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Oficialul a explicat că finanțarea programului depinde direct de sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii la nivel european, bani care pot fi utilizați exclusiv pentru proiecte menite să reducă emisiile de carbon. „Problema la programele AFM este că sumele
.
În ultimul an, grupuri și afaceriști din Ungaria, cu legături apropiate cu premierul Viktor Orban, au făcut achiziții strategice pe piața românească, extinzându-și astfel influența economică și consolidându-și prezența în sectoare-cheie din România. Conform unei analize realizate de Economedia, aceste tranzacții ridică întrebări cu privire la impactul acestora asupra securității naționale și asupra relațiilor economice dintre cele două țări. Cea mai recentă achiziție semnificativă a fost realizată de grupul Bonafarm,
.
În noaptea de joi spre vineri, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o creștere importantă, ca urmare a majorării accizelor cu 10% și a creșterii TVA de la 19% la 21%. Această scumpire se reflectă în majorarea cu aproximativ 40 de bani pe litru atât pentru benzina standard, cât și pentru motorina standard. Astfel, la începutul lunii august, un litru de benzină standard a ajuns să coste în jur
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.