CFR Cluj a părăsit Europa League după ce a pierdut și meciul retur cu Braga, scor 0-2, la capătul unui rezultat general de 1-4 în turul trei preliminar. Portughezii au punctat prin Zalazar, autorul unei „duble” în minutele 19 (penalty) și 45+5. La finalul partidei din Portugalia, antrenorul Dan Petrescu a recunoscut superioritatea adversarilor, dar a revenit asupra unui episod controversat din meciul tur de la Cluj, când ardelenii au cerut penalty la Bosec în minutul 70. „Bursucul” este convins că soarta calificării s-ar fi putut schimba dacă arbitrul ar fi dictat atunci lovitură de la 11 metri. „E clar că echipa mai bună a câștigat, diferența de valoare s-a văzut, dar micile detalii au făcut diferența. Dacă primeam penalty-urile avute, cum a fost la Cluj, altfel stăteau lucrurile. Ei au primit un penalty mai ușor, din care au deschis scorul. Dominau, dar nu aveau nevoie de ajutorul arbitrilor”, a spus Petrescu. Tehnicianul clujenilor a subliniat că lipsa a șase jucători importanți — Munteanu, Muhar, Kamara, Emerllahu, Simao și un alt titular — a îngreunat serios misiunea echipei: „Dă-mi penalty-ul la Cluj, apoi poți să le dai și lor, dacă a fost! La 2-2 altfel veneam în retur, dar am venit cu 1-2. Braga e o echipă de mare calitate, poate ajunge chiar în finală. Unii jucători abia au venit la echipă, cum e Keita, și s-a văzut diferența de valoare. Dacă eram complet, aveam o șansă.” Petrescu privește acum spre următoarea provocare: play-off-ul Conference League împotriva suedezilor de la Hacken. „Nu e de valoarea lui Braga, cu tot respectul. Trebuie să-i văd pe teren, dar e bine că suntem și în play-off. Avem finalele cu Hacken, trebuie să facem tot posibilul să ne calificăm în grupe.”, potrivit DigiSport. CFR Cluj – Hacken, duel pentru Conference League
FC Universitatea Cluj și FCSB au ajuns la un acord pentru împrumutul, pe durata unui sezon, al atacantului de bandă Andrei Gheorghiță (23 de ani), cu opțiune de transfer definitiv. La scurt timp după anunțul oficial, jucătorul care va îmbrăca din nou tricoul alb-negru le-a transmis suporterilor U Cluj că așteaptă cu nerăbdare să-i întâlnească pe Cluj Arena.
.
CFR Cluj a fost eliminată din Europa League după ce a fost învinsă de două ori de Braga, cu 2-1 la Cluj și cu 2-0, ieri seară, în Portugalia. Conform tragerii la sorți din 4 august, adversara CFR-ului va fi echipa suedeză Hacken, pierzătoarea dublei cu Brann (Norvegia), duel care a avut loc tot în turul trei preliminar Europa League. Hacken a pierdut în primul tur cu 2-0 și a
.
CFR Cluj merge la Braga cu gândul de a întoarce înfrângerea din tur, 1-2, și de a prinde locul în play-off-ul Europa League. Dacă reușesc, elevii lui Dan Petrescu nu vor câștiga doar calificarea, ci și o primă consistentă din partea finanțatorului Ioan Varga. După succesul cu Lugano, când jucătorii au fost premiați, patronul promite acum să dubleze bonusul. „Sunt departe, dar cu sufletul alături de băieți. Sper să ne
.
Golgheterul sezonului trecut începe actuala stagiune sub semnul accidentărilor și cu planuri de transfer în străinătate. Louis Munteanu nu a făcut deplasarea cu 'feroviarii' la Braga, iar Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia, a clarificat că absența sa se datorează unor probleme medicale, nu dorinței de a părăsi echipa. „Louis Munteanu are o problemă musculară minoră. Este o contractură. Când ai o contractură și nu respecți tratamentul de câteva zile,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.