Golgheterul sezonului trecut începe actuala stagiune sub semnul accidentărilor și cu planuri de transfer în străinătate. Louis Munteanu nu a făcut deplasarea cu 'feroviarii' la Braga, iar Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia, a clarificat că absența sa se datorează unor probleme medicale, nu dorinței de a părăsi echipa. „Louis Munteanu are o problemă musculară minoră. Este o contractură. Când ai o contractură și nu respecți tratamentul de câteva zile, riști să apară o ruptură musculară. Avem și alți atacanți, sper să fie inspirat Dan Petrescu. Încă suferim din cauza accidentărilor", a explicat președintele CFR-ului la Digisport. După ce în stagiunea precedentă a fost golgheterul Superligii, actualul sezon a început modest pentru Louis Munteanu, care are o singură reușită în 7 apariții în campionat și preliminariile UEFA Europa League.
CFR Cluj merge la Braga cu gândul de a întoarce înfrângerea din tur, 1-2, și de a prinde locul în play-off-ul Europa League. Dacă reușesc, elevii lui Dan Petrescu nu vor câștiga doar calificarea, ci și o primă consistentă din partea finanțatorului Ioan Varga. După succesul cu Lugano, când jucătorii au fost premiați, patronul promite acum să dubleze bonusul. „Sunt departe, dar cu sufletul alături de băieți. Sper să ne
.
Universitatea Cluj și-a refăcut moralul după începutul mai greu din meciurile oficiale, câștigând cu 2-0 partida amicală disputată împotriva formației Unirea Dej, echipă din Liga a 3-a. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a folosit ocazia pentru a observa mai mulți jucători tineri, dar și pe cei reveniți după perioade de inactivitate sau accidentări. Printre aceștia s-au numărat Toșca și Capradossi. În plus, au fost testați și doi fotbaliști noi: mijlocașul nigerian
.
CFR Cluj se va confrunta cu Braga joi, 14 august, de la ora 21:30, în manșa secundă a turului 3 preliminar din Europa League. Fostul căpitan al echipei din Gruia, portughezul Ricardo Cadú, a declarat că va fi prezent pe stadion și că va susține fără dubii fosta sa echipă din Cluj. „Da, voi merge la meci. Nu sunt împărțit, Vreau să câștige CFR, este echipa mea de suflet și
.
CFR Cluj va întâlni joi, 14 august 2025, pe Sporting Braga în manșa secundă a turului 3 preliminar Europa League, iar Dan Petrescu este convins că echipa sa va reuși să facă o minune. Portughezii s-au impus pe Gruia cu 2-1, dar antrenorul echipei din Ardeal, Dan Petrescu, încă crede într-o calificare miraculoasă. „E al nu știu câtelea meci al meu în Europa. Suntem obișnuiți cu acest nivel. Întâlnim un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.