CFR Cluj a oficializat transferul fundașului nigerian Keneth Omeruo, fost jucător al clubului Chelsea, însă mutarea vine cu o serie de precauții contractuale, după modelul eșecurilor costisitoare din trecut. Salariu redus până la revenirea completă Fotbalistul de 31 de ani, liber de contract din iarnă după despărțirea de Kasimpașa (Turcia), revine după o accidentare serioasă, iar acest aspect i-a determinat pe conducătorii clubului din Gruia să negocieze un contract atipic. Omeruo va primi un salariu de doar 3.000 de euro lunar până va fi complet apt fizic și va debuta sub comanda lui Dan Petrescu. Abia după ce va bifa două meciuri oficiale în tricoul clujenilor, salariul i se va actualiza la valoarea convenită inițial. În cazul în care nu își revine până în iarnă, CFR Cluj își rezervă dreptul de a rezilia unilateral înțelegerea. Patronul Neluțu Varga a fost cel care a cerut includerea acestor clauze contractuale, pentru a evita situații de tipul Baptista sau Konoplyanka, când clubul a cheltuit sume importante pe jucători care au evoluat foarte puțin. Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a confirmat existența acestor prevederi într-o intervenție la Digi Sport: „Este o discuție doar în cazul lui Omeruo, care a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Până va începe să joace, remunerația este diferită. Dacă va reuși să revină, sperăm să-l vedem pe teren. Are calitate și este așteptat și în continuare la echipa națională a Nigeriei.” Omeruo pare hotărât să nu rateze această oportunitate. Sursele FANATIK spun că nigerianul, care a evoluat de două ori la Cupa Mondială și a costat 5 milioane de euro la transferul său la Leganés în 2019, vine cu o oră înainte de antrenamente, rămâne suplimentar și muncește intens pentru a-și regăsi forma fizică. CFR Cluj învață din greșeli: lecția Baptista și Konoplyanka Clubul ardelean a adoptat acest model de contract tocmai pentru a evita eșecurile costisitoare din trecut. Julio Baptista, fostul star al lui Real Madrid și Arsenal, a încasat peste 300.000 de euro pentru doar două apariții fără contribuții în 2018, după o pauză lungă de activitate. La fel, ucraineanul Konoplyanka a bifat doar trei meciuri între iulie 2023 și ianuarie 2024, fără gol sau pasă decisivă, plecând cu 95.000 de euro în buzunar.
U-Banca Transilvania a bătut palma cu un jucător care are o carieră impresionantă atât în Euroligă, cât și în NBA. Jeffery Taylor, fostul baschetbalist al celor de la Real Madrid, vine să întărească lotul condus de Mihai Silvășan. Jucătorul suedez cu rădăcini americane, Jeffery Taylor, vine în echipa noastră de la BC Wolves, fost adversar în BKT EuroCup. În vârstă de 36 de ani, împliniți în luna mai, sportivul măsoară
.
O mare sportivă a Clujului și a României s-a stins din viață. De 16 ori campioană națională, a reprezentat România la patru ediții ale Jocurilor Olimpice. Federația Română de Atletism a anunțat trecerea în neființă a Ilenei Silai, la vârsta de 83 de ani. „Astăzi, România pierde nu doar o mare sportivă, ci și un simbol al determinării, al eleganței și al demnității. Ileana Silai a fost una dintre cele
.
Mijlocașul grec Panagiotis Tachtsidis (34 de ani) a anunțat oficial, printr-un mesaj emoționant, despărțirea de CFR Cluj. Fotbalistul, care semnase vara trecută un contract valabil pe două sezoane, nu se mai află în cantonamentul ardelenilor din Austria, iar plecarea sa devine astfel certă. „Bună dimineața, CFR-iștii mei. A sosit momentul să vă spun la revedere. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru suportul și dragostea ce mi-ați dat-o în acești doi
.
CFR Cluj a anunțat oficial achiziționarea lui Kenneth Omeruo, un fundaș cu o vastă experiență internațională. Omeruo a evoluat în cariera sa în campionate puternice precum La Liga (Spania) și Super Lig (Turcia), dar și în Anglia și Țările de Jos. „CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Kenneth Omeruo este noul jucător al echipei noastre! Fundaș cu multă experiență, Kenneth a evoluat în campionate importante, cum
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.