Astăzi, 23 iunie 2025, în intervalul 16:30 - 17:00, traficul dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, prin Gilău, a fost extrem de aglomerat. Un cititor Știri de Cluj, aflat în tranzit prin zonă, a semnalat o problemă de circulație pe o stradă în centrul localității Gilău, unde mai multe mașini erau parcate neregulamentar pe marginea drumului. „Am folosit Waze pentru a ocoli aglomerația și ruta m-a dus prin centrul Gilăului, dacă bine țin minte pe strada Suceag. La un moment dat, am trecut pe sub A3 și am văzut mașinile parcate pe partea dreaptă, pe un drum cu o singură bandă pe sens. Practic, era blocată o bandă de mers. Nu am putut să nu opresc să fac o poză și să sun la Poliția Locală Gilău. „Venim în 10 minute.” I-am așteptat, pentru că eram cu încă două mașini în spate — în total, eram trei familii care mergeam în vacanță.”, ne-a transmis cititorul. Potrivit relatării, autoritățile locale au fost sesizate telefonic, iar un echipaj de poliție locală ar fi ajuns la fața locului. Însă, reacția acestora i-a lăsat pe șoferi cu un gust amar: „Au venit, s-au băgat pe o stradă laterală, s-au întors și le-am făcut semn să oprească. Le-am spus de problema, iar răspunsul lor a fost: «Nu avem ce le face, le-am mai dat avertizări și nu au făcut nimic. Pentru astfel de probleme anunțați 112.»”, a mai adăugat cititorul Știri de Cluj.
UPDATE: Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, femeia în vârstă de 39 de ani era din Republica Moldova. Polițiștii urmează să afle cu exactitate ce s-a întâmplat. „La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 08.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate spitalicească de pe strada Crișan, din municipiu, o femeie ar fi căzut de la înălțime.Echipajele de poliție deplasate la fața locului
.
Justin Timberlake este extrem de mulțumit de prestația avută la Electric Castle, deși în general oamenii au avut o părere foarte proastă despre acest moment, că vorbim de specialiști sau fani de-o viață ai americanului. Deși spectacolul său a început cu mare întârziere din cauza vremii și s-a terminat mai rapid, conform fanilor nemulțumiți, Justin Timberlake e foarte fericit că a fost la Cluj-Napoca și nu vede nimic rău în
.
Tragedie la lacul Tarnița, destinația preferată de vacanță a tinerilor din Cluj-Napoca și nu numai. Aici, un tânăr de 20 de ani a mers să înoate pentru ultima oară, fără să se gândească vreodată că nu se va mai întoarce la familie.„Forțele noastre au fost alertate, în urmă cu puține momente, despre faptul că un bărbat ar fi dispărut în lacul Tarnița. Intervin pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, fiind
.
A murit unul dintre cei mai apreciați profesori ai Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor USAMV Cluj-Napoca, profesorul universitar Petru Alexe.Anunțul trecerii în neființă a fost făcut chiar de către cei care i-au fost colegi. „Cu profundă tristețe, comunitatea academică a universității noastre și, în special, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor USAMV Cluj-Napoca, își ia rămas-bun de la Prof. univ. dr. Petru Alexe, Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.