Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă într-o gospodărie din localitatea Buru, comuna Iara, județul Cluj, mobilizând mai multe echipaje de pompieri din județul Cluj. Potrivit primelor informații furnizate de ISU Cluj, focul a cuprins inițial un grajd, care a fost distrus în totalitate, iar ulterior s-a extins și la acoperișurile a două case din apropiere. Grajdul, cu o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, a fost mistuit complet de flăcări și s-a prăbușit în urma incendiului. Intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat extinderea completă a incendiului la restul proprietății, însă acoperișurile a două locuințe din lemn au fost afectate parțial, pe o suprafață totală estimată la 70 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, dar pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea totală a focarelor și pentru protejarea celorlalte construcții din zonă. La locul intervenției au fost trimise inițial două echipaje de stingere, unul de la Garda Băișoara și altul de la Detașamentul Turda. Ulterior, în sprijinul pompierilor a fost direcționată și o autospecială de mare capacitate de la Punctul de Lucru Florești, precum și o ambulanță SMURD, pregătită să acorde primul ajutor în caz de nevoie. Până la acest moment, nu au fost înregistrate victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale.
Nu este întâmplător că această energie coincinde cu sărbători sfinte: influențele spirituale se împletesc cu cele astrologice, creând un context ideal pentru renaștere, evoluție și primirea harului. Trei zodii vor fi atinse direct de această vibrație divină și vor simți, din plin, cum viața lor se schimbă vizibil. Dar nici ceilalți nativi nu sunt abandonați – există căi prin care și ei pot accesa această energie sacră. Nativii Rac simt
.
Un incident grav care putea avea urmări tragice a avut loc recent în localitatea Copăceni, județul Cluj. O șoferiță a fost surprinsă în 25 iunie , la ora 12:34, pe o cameră de bord în timp ce aproape lovea în plin o tânără aflată pe trecerea de pietoni. Imaginile, trimise Știri de Cluj de cititor, care a oprit și el la trecerea de pietoni, arată o manevră extrem de periculoasă
.
Locuitorii din cartierul Bună Ziua atrag din nou atenția asupra unei probleme recurente care afectează traficul rutier și siguranța circulației în zonă. Un cetățean a transmis redacției noastre o sesizare în care reclamă blocarea constantă a primei benzi de circulație pe strada Bună Ziua, în dreptul numărului 41, de către autoturisme parcate neregulamentar. „Revin cu o nouă reclamație privind blocarea zilnică a primei benzi de circulație (...) de către autoturisme
.
Locuitorii blocului 10 de pe Aleea Padin nr. 14 din Cluj-Napoca sunt revoltați după ce lucrările de izolare termică, începute în urmă cu mai bine de o lună și jumătate, par să fi fost abandonate. Proiectul, realizat cu fonduri europene în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, a fost lăsat, potrivit sesizării transmise redacției noastre, într-o stare de degradare, cu mizerie atât în jurul imobilului, cât și în beciuri. „Bună ziua. Aș
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.