Consiliul Județean și-a asumat implementarea, până în anul 2031, a 12 proiecte majore de creștere și dezvoltare a aeroportului Cluj-Napoca, obiectiv esențial de infrastructură. Strategia de dezvoltare a fost anunțată azi într-o conferință de presă susținută de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și David Ciceo, directorul aeroportului Cluj-Napoca. Proiectele sunt considerate necesare pentru a putea atinge, în mod organic, pragul de 10 milioane de pasageri care vor tranzita Aeroportul clujean în anul 2045. În momentul de față aeroportul Avram Iancu din Cluj este tranzitat de circa 3-3.5 milioane de pasageri anual. Printre numeroasele obiective ambițioase de investiții, care totalizează uriașa sumă de 330 de milioane de euro, se numără și două terminale noi . Este vorba de un terminal nou pentru pasageri și un terminal nou cargo (pentru marfă). În plus, în același plan este prevăzută și extinderea terminalului existent de Pasageri-Sosiri. „Vreau să mulțumesc Consiliului Județean pentru întregul sprijin oferit în creșterea și dezvoltarea acestui obiectiv de infrastructură. Analizele noastre, care arată o triplare a numărului de pasageri în următorii 10 ani, sunt totuși prudente, având în vedere creșterea constantă a numărului de linii și destinații oferite de aeroport în țară și străinătate. Prin intermediul acestui set de proiecte ne dorim să schimbăm fața aeroportului și să transformăm Clujul într-un nod de transport aerian de prim rang în această zonă a Europei”, a menționat directorul Aeroportului, domnul David Ciceo în conferița de presă de astăzi privind strategia multianuală de investiții a aeroportului.
Nemulțumirile locuitorilor din cartierul Gheorgheni cresc de la o zi la alta, în contextul în care fenomenul cerșetoriei și al persoanelor fără adăpost devine tot mai vizibil. După ce Știri de Cluj a relatat astăzi despre situația tensionată din mai multe zone din cartierul Gheorgheni, cititorii ne-au semnalat noi probleme și în apropierea Complexului Mercur. Un cititor ne-a trimis imagini care surprind o femeie care cerșește alături de un copil
.
Compania de Apă Someș S.A. a transmis că marți, 19 august 2025, se va întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe localități, din cauza unor lucrări urgente de reparații la rețeaua de distribuție. Printre zonele afectate se numără municipiul Cluj-Napoca, unde restricția vizează strada Constantin Brâncuși, pe tronsonul cuprins între str. Constantin Brâncoveanu și str. Mălinului, dar și localitățile Corușu, Săliștea Nouă, Săliștea Veche, Corpadea, Sânnicoara, Berchieșu, Cuzdrioara și Mănăștur
.
Un clujean atrage atenția asupra riscurilor pe care le reprezintă trotinetele electrice în oraș, mai ales pentru copii mici și pietoni, cerând autorităților să intervină. Într-o sesizare transisă autorităților, acesta povestește că, în timp cu câteva săptămâni, copilul său de doar 1 an și 10 luni a fost aproape de a fi lovit de un trotinist care circula cu viteză pe o pistă de biciclete. „Vă rog să găsiți o
.
Cluj-Napoca este singurul centru universitar din România încă prezent în clasamentul internațional „QS Best Student Cities 2026”, realizat de compania britanică QS, specializată în rankinguri academice. În ediția de anul acesta, Bucureștiul a dispărut din top, lăsând Clujul să reprezinte singur România. Pe plan global, Seul ocupă acum locul 1, detronând Londra, care până recent era considerată cea mai atractivă destinație pentru studenți. Capitala sud-coreeană este urmată de Tokyo, iar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.