Un pompier din Cluj face parte din echipa de salvatori români care, zilele acestea, se află în prima linie a luptei cu incendiile devastatoare din Grecia. Plutonierul Ionuț Pașcalău, din cadrul Detașamentului Huedin, participă la o amplă misiune internațională în regiunea Attica de Est, unde condițiile extreme pun la grea încercare echipajele de intervenție. Pașcalău este membru al modulului RO GFFF-V, care a intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în apropierea localității Charvalo. Flăcările amenințau locuințele din sudul orașului de coastă Palaia Fokaia, iar pompierii au acționat continuu, de la căderea serii și până în zorii zilei, pentru a opri focul. „Pe măsura trecerii orelor, forțele modulului RO GFFF-V și-au concentrat acțiunile preponderent asupra stingerii incendiilor de vegetație, desfășurând intervenții în condiții de vizibilitate redusă, pe teren accidentat și sub acțiunea unui vânt foarte puternic, care a favorizat extinderea focarelor. Eforturile au continuat fără întrerupere până în zorii zilei, echipajele menținând o prezență activă în teren pentru a asigura controlul și lichidarea completă a incendiului.”, a transmis ISU Cluj. Pe lângă stingerea flăcărilor, pompierii români au alimentat autospecialele Greciei cu apă, au creat linii de protecție și au monitorizat permanent zonele cu risc ridicat de reaprindere. Misiunea lor are ca obiectiv protejarea locuințelor și a infrastructurii, precum și evacuarea oamenilor aflați în pericol. Până la 15 septembrie, 40 de pompieri români, alături de nouă mijloace tehnice, sprijină autoritățile elene în cadrul unui efort comun de protecție civilă al Uniunii Europene. Alături de echipe din Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria, salvatorii din România continuă lupta cu incendiile de vegetație care amenință sudul Greciei.
Strada Salcâmului nr. 5 din cartierul Plopilor a devenit „casa” unei femei care practică cerșetoria și care îi disperă pe locuitorii din zonă prin comportament și lipsa igienei. Potrivit martorilor, dacă nu primește bani, femeia respectivă recurge la înjurături și scuipă, după care ajunge până la a-și face nevoile în văzul tuturor, lăsând în urma sa „scutece murdare” și un miros greu de suportat.Locuitorii cer intervenția autorităților, adresând o întrebare
.
Albert NBN a fost sancționat pentru comportamentul său de pe scena festivalului Untold X, unde a folosit un limbaj vulgar și expresii jignitoare, cu o amendă de 1.000 de lei. Conform reprezentanților Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, artistul a fost amendat în urma autosesizării forțelor de ordine, în baza Legii nr. 61/1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice. „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu
.
Jandarmii clujeni de la gruparea mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca au reacționat rapid într-o situație care le-a fost sesizată vineri seara la Untold. În jurul orei 21.30, o femeie a semnalat forțelor de ordine dispariția fiului său în incinta festivalului. Cine a fost la vreo ediție Untold știe că a găsi pe cineva în mulțimea de la festival e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. Totuși,
.
Trenul IRN 12942, operat de CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15:31, cu destinația Cluj Napoca, având ramuri către mai multe orașe, printre care și Târgu Mureș și Satu Mare. Sâmbătă dimineața, când trenul a ajuns în gara Blaj, cu o întârziere de aproximativ 20 de minute față de ora prevăzută, cele două fetițe s-au aflat la locul incidentului, în vagonul unde geamul s-a desprins. Imediat după
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.