Poliția din Cluj a deschis o anchetă după ce un băiețel de 7 ani a suferit răni grave în urma unui accident șocant produs pe strada Smart (strada Molnar Piuariu) din municipiu, în seara de 2 august. Incidentul a avut loc în jurul orei 21:30, când băiatul, aflat pe bicicletă, s-a dezechilibrat și a căzut într-un gard periculos, prevăzut cu cuie metalice ascuțite montate lăsate intenționat de către proprietar. „În data de 2 august a.c., în jurul orei 22.40, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Cluj au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 36 de ani, despre faptul că pe strada Molnar Piuariu, din municipiul Cluj-Napoca, un tânăr care se deplasa cu o trotinetă ar fi suferit vătămări corporale, după ce s-ar fi dezechilibrat și s-ar fi lovit de poarta unui imobil. Potrivit sesizării, în acea poartă ar fi fost motate mai multe cuie cu vârfurile orientate spre exterior, fapt ce ar fi condus la producerea vătămării persoanei în cauză. Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat verificări, identificând imobilul, însă nu și persoana care s-ar fi accidentat, deoarece aceasta plecase de la fața locului. În continuare sunt desfășurate activități specifice în vederea identificării persoanei în cauză, precum și pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul. În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru Știri de Cluj. Conform relatărilor martorilor, cuiele erau amplasate pe întreaga suprafață a gardului, iar băiatul a rămas înfipt în ele în momentul în care a căzut. „Băiatul s-a dezechilibrat în timp ce se juca pe bicicletă și a căzut pe gard. Cuiele erau foarte mari și erau așezate pe întreaga suprafață a gardului. Imediat după cădere, copilul a rămas prins între acele cuie. Era o imagine groaznică, iar el era extrem de speriat”, a spus unul dintre martorii oculari pentru Știri de Cluj. După incident, copilul a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au reușit să-l trateze, însă rănile au fost destul de serioase. Potrivit surselor, băiatul a avut nevoie de suturi și a fost tratat cu un vaccin antitetanos, având în vedere riscurile generate de contactul cu metalul cuielor. Ancheta poliției: Măsuri necesare pentru siguranța publică În urma accidentului, autoritățile au deschis o anchetă din oficiu pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și pentru a identifica persoana responsabilă de montarea cuielor pe gard. Poliția a inițiat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”. Este de menționat că, potrivit martorului care a trimis imaginile la Știri de Cluj, înainte de accident, mai mulți locuitori ai zonei au încercat să atragă atenția asupra pericolului reprezentat de gardul respectiv, semnalând faptul că cuiele metalice montate pe gard reprezintă un risc major pentru copii și trecători. Conform martorului, locatarii au discutat cu proprietarul gardului, cerându-i să îndepărteze cuiele periculoase, însă acesta nu a dat curs solicitărilor, chiar refuzând să înțeleagă gravitatea situației. „Nu este normal să așteptăm o tragedie pentru a acționa. Copiii nu ar trebui să fie puși în pericol de infrastructura din jurul lor. Este responsabilitatea autorităților și a proprietarilor să asigure un mediu sigur”, a adăugat martorul pentru Știri de Cluj.
Scene incredibile create de un șofer de TIR din județul Cluj. Aflat într-o stare avansată de ebrietate, a provocat un accident chiar sub privirile agenților de poliție. Incidentul a avut loc pe 2 august, în jurul orei 22:30, în municipiul Sibiu, acolo unde bărbatul de 49 de ani, la volanul unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, a ignorat semnalul regulamentar al polițiștilor rutieri și a izbit un autoturism
.
Un incident șocant a avut loc sâmbătă seara, 2 august 2025, pe strada Smart din Cluj (strada Molnar Piuariu), în jurul orei 21:30, când un băiețel de doar 7 ani a fost grav rănit după ce a căzut într-un gard plin de cuie. Conform unui martor ocular, care a trimis și imaginile pentru Știri de Cluj, băiețelul se dădea pe bicicletă și, s-a dezechilibrat. Așa a ajuns să se înfigă
.
Cluj-Napoca, sub ape după o ploaie torențială! O ploaie puternică a transformat în această după-amiază centrul municipiului Cluj-Napoca într-o adevărată piscină. În doar câteva zeci de minute, străzi importante au fost acoperite de ape, iar canalizarea nu a mai făcut față. Traficul a fost serios afectat, pietonii forțați să traverseze prin șuvoaie, iar mai multe mașini au fost surprinse în bălți adânci. Amintim că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a
.
Deși strada Borhanciului din Cluj-Napoca a beneficiat recent de lucrări de modernizare a trotuarelor pe ambele părți, siguranța pietonilor rămâne o problemă ignorată. Locuitorii din zonă solicită autorităților amenajarea unor treceri de pietoni esențiale, care să lege comunitatea de puncte de interes precum magazine sau stații de autobuz. Un punct critic este în dreptul casei cu numărul 5A, unde modernizarea trotuarelor pare să fi prevăzut deja spațiu pentru o viitoare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.