Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj cât se poate de clar guvernanților, care vor trebui să scoată țara dintr-o criză economică ce bate la ușă. Mai mult, politicianul clujean a vorbit și despre obsesia țării din ultimele zile: taxe, taxe și iar taxe. „Obsesia țării, pare zilele astea: taxe, taxee, taxeee mai multe și tăieri, tăieri și iar tăieri mai mari… Zi de zi, ceas de ceas… Despre această problemă discută întreaga nație, unii politicieni cu ochii umflați diabolizează pensionarii cu pensii “nesimțire” și funcționarii statului cu salarii “și mai nesimțite” - ca și cum aceștia nu ar fi avut la bază o lege care să permită asta. Ca și cum această lege a fost făcută de extratereștri, nicidecum de partidele actuale, care, acum, cu un mincinos “face lift” de partide europene vor să salveze țara. Salvarea țării, oare de cine?! Culmea, tot de ele!”, este de părere Alin Tișe. Totodată, președintele CJ Cluj a mai precizat că de 35 de ani, la scaunele puterii au fost mereu tot aceiași oameni. „Ca și cum țara a ajuns în această situație din vina unor omuleți mici, cu capul mare și ochii umflați, mereu aceiași, care și-au schimbat scaunele puterii între ei timp de 35 de ani, fără acte, și veniți de pe altă planetă. Am visat nopțile trecute fenomenul acesta de care spuneam că se discută -“taxe, taxe mărite“ și “tăieri, tăieri, tăieri“ - și se făcea, în vis, că cineva a început să îmi taie patul că era prea mare, să îmi taie din pasta de dinți, să îmi taie din pâine - într-o proporție mică, să îmi taie din… viață. Și-apoi, în vis, au început să-mi taie din lumină, că oricum din cauza stresului nu pot dormi și aș putea sta mai mult în întuneric. Au tăiat apa, întrucât mă pot adapta și la câte o picătură de apă la fel ca picătura de speranță, suficientă cât să mă spăl o dată pe lună. Au tăiat drumul spre locul de muncă pentru că cine dorește să facă naveta o poate face și pe jos”, a mai precizat Tișe. Totodată, Tișe a amintit că țara aceasta nu este săracă, ci jefuită, având un „excedent de hoție, impostură și nepăsare.” „Aceștia vor observa că țara aceasta nu e săracă. Ci jefuită. Nu avem deficit de bani. Avem excedent de hoție, impostură și nepăsare. Țara nu e bolnavă. Doar trăiește cu perfuziile conectate la conturile lor. Și dacă tot e la modă cuvântul „ajustare”, hai să ajustăm și noi ceva: adevărul. Poate așa vom înțelege că nu pensia profesorului sau salariul unei asistente ruinează bugetul, ci milioanele necolectate care se evaporă fără urmă, într-o mocirlă fiscală îmbrăcată în cravată europeană. Dar soluția? E atât de simplă: colectați taxele actuale! Reformați colectorii actuali ! Atât. Nu inventați taxe noi, nu stoarceți iar pe cei care deja plătesc până la ultima centimă. Colectați ceea ce există întrucât gradul de colectare este o rușine fiscală. E ca o rețea de apă spartă: statul varsă legi fiscale, dar banii se scurg prin crăpăturile toleranței, ale interesului neplății taxelor, ale „n-a fost control azi”, „e băiat de-al nostru”. 30-40% din economie e gri sau neagră. Dar, în loc să luminăm această zonă, dăm cu lanterna în ochii celui cu fluturașul de salariu în mână. Adică îl amendăm pe plătitorul cinstit pentru că încă mai e vizibil. Nu e nevoie de alte taxe. E nevoie de voință să strângem ce se risipește zilnic sub nasul nostru. Nu e nevoie de reduceri de personal, decât excepțional în unele zone, ci de reducerea complicității. Nu e nevoie să tăiem de jos, ci să începem să strângem de sus — de acolo de unde frauda fiscală e „optimizare fiscală”. Dacă gradul de colectare ar crește măcar la media europeană, nu doar că nu ar mai trebui tăiat nimic, dar ar fi loc de investiții, educație reală, sănătate decentă. Dar pentru asta ar trebui ca „prietenii” din business să plătească ce datorează. Iar asta nu se poate, nu-i așa? Mai ușor e să pui taxă pe răbdare. Și acciză pe speranță. În acest moment, când în vis mi-a apărut soluția, din păcate… m-am trezit.
Proiectul metroului din Cluj-Napoca face un pas important înainte. Primarul Emil Boc a anunțat luni, 23 iunie, că lucrările la puțul de lansare al „cârtițelor” — utilajele care vor fora tunelurile subterane — vor începe în luna iulie. „Se lucrează la toate cele șapte stații pe proiectare în momentul de față”, a declarat azi Emil Boc. Boc a explicat că toate cele șapte stații din prima fază a proiectului trebuie
.
O delegație oficială din provincia Shandong, China, s-a aflat luni, 23 iunie, în vizită la Consiliul Județean Cluj, în cadrul relațiilor de parteneriat dintre județul Cluj și regiunea înfrățită chineză. Întâlnirea, găzduită de vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, a avut ca scop consolidarea cooperării și identificarea unor noi oportunități de dezvoltare în domenii precum educația, infrastructura, economia și investițiile. Delegația a fost condusă de prof. Fan Guanfeng, decanul Facultății de
.
Răspunsul lui Tișe? „Preistoria salută istoria!”, un mesaj acid, dar bine argumentat, care marchează poziția de pionier a județului Cluj în digitalizarea administrației. Într-o postare detaliată, liderul CJ Cluj a explicat că județul a emis prima autorizație complet online încă din 16 februarie 2023, adică cu mai bine de un an înainte de „revelația digitală” de la Timișoara. „Dacă pentru ei este un „eveniment istoric”, mă întreb: pentru noi, care
.
21 de kilometri din unul dintre cele mai importante drumuri din județ intră în lucrări. Drumul asigură accesul a mii de turiști către una dintre stațiunile din Cluj Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161A, pe un sector de 21 de kilometri cuprins între localitățile Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie. Tronsonul vizat este esențial atât pentru locuitorii din zonă,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.