Pe strada Uliului, una dintre cele mai sensibile din punct de vedere geotehnic din Cluj, se construiește masiv. În ciuda alunecărilor de teren anterioare și a consolidărilor realizate în trecut, Primăria Cluj-Napoca a emis în ultimii doi ani cel puțin patru autorizații de construcție, care vizează clădiri mari, de 4+4 niveluri niveluri, unele aflate chiar în zona unde solul a cedat în trecut. Două dintre ele sunt chiar de anul ăsta din 6 mai 2025. Știri de Cluj vă prezintă situația celor două parcele pe care se lucrează la greu, și care au fost verificate aseară de inspectorii Primăriei și de Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și a încă două pentru care abia s-a obținut abia de o lună autorizație de construcție. Mai jos este prezentarea detaliată, parcelă cu parcelă. Această parcelă este amplasată chiar în curba unde au avut loc alunecări de teren, iar autoritățile au intervenit cu lucrări de consolidare. Cu toate acestea, în 2025 a fost emisă autorizația 388/6.05.2025, care permite construirea unui imobil cu 8 niveluri. „Pe hârtie scrie că sunt două apartamente, dar în realitate pare un bloc de opt niveluri. Fiecare apartament are subsol, parter, etaj și etaj retras. Apartamentul de sus începe cu subsol, deasupra etajului retras al celui de jos! Asta înseamnă 8 niveluri suprapuse,” a explicat un localnic pentru Știri de Cluj. Structura: Imobil 1: subsol + parter + etaj + etaj retras „Ca să poată intra, trebuie să taie parapetul acela. Înseamnă că iar rămânem cu o zonă nesigură pentru toți cei care circulă pe acolo.” Această parcelă vecină a primit autorizația 389, în aceeași zi ca precedenta. Este prevăzută să se construiască o clădire cu două apartamente, pe patru niveluri (un apartament pe două niveluri), cu înălțimea de la cota zero, 12 m. Clădirea este proiectată pe piloni suspendați, la o înălțime de circa 12 metri de la nivelul solului. „Apartamentele încep de la cota 0, dar sunt ridicate pe piloni. Fără piloți forați de susținere”, spun localnicii din planșele văzute. Pe această parcelă, lucrările au început deja, dar documentația publică pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca este incompletă. Autorizația 84/2024 apare afișată pe panou, dar pe site-ul Primăriei nu sunt publicate secțiuni, fațade sau date structurale – doar un plan de situație sumar. Se știe doar că va fi o clădire cu adâncimea de 21 de metri. Structura clădirii este: Apartament 1: subsol, parter, etaj, etaj retras Apartament 2: subsol, parter, etaj, etaj retras „Nu știm ce exact ce se construiește. Pe site-ul primăriei nu sunt planurile detaliate, dar lucrările au început. Totul e netransparent.” Proprietarul terenurilor a anunțat începerea lucrărilor la Inspectoratul de stat în construcții Cluj și a început construcțiile de la parcela nr 3. Localnicii susțin că până aseară nu avea pusă nicio tablă și abia după ce au întrebat constructorul acesta a adus-o și a afișat-o. „Nu era nimic afișat, deși săpaseră 6-8 metri. Când i-am întrebat au adus tabla. Așa am aflat că și această parcelă are autorizație de construcție”. Pe această parcelă se află: pompele de apă care alimentează strada Uliului stâlpul de curent „Acolo este terenul cu pompele de apă, e esențial pentru toată zona. Și cu toate astea, ei aici au fost depozitate deșeuri și materiale de construcții.” De la parcela cu autorizație 960/2023 și cea cu autorizația 84/2024 localncii acuză constructorii că au săpat și au făcut legătura prin spate la un drum asfaltat, care în unele acte apare ca drum privat, dar figurează și pe planurile Primăriei și care coboară în pantă. Dar când au săpat au intrat pe parcela cu statut incert. „Nu ne opunem dezvoltării. Dar aici nu e dezvoltare, e haos. E o zonă sensibilă, cu istoric de alunecări de teren. Și totuși, se construiește masiv, fără piloți, fără transparență. Ne e teamă că totul se va prăbuși.” „S-ar fi putut face două duplexuri frumoase, stabile, care să respecte specificul locului. În schimb, acum avem construcții verticale, pe sol instabil” Contactat de Știri de Cluj, reprezentantul companiei LIMITLESS BUILDINGS SRL, Mihai Mariș, a oferit o serie de clarificări în legătură cu acuzațiile aduse de localnici cu privire la lucrările de construcție desfășurate pe str. Uliului din Cluj-Napoca. Reprezentantul firmei, Mihai Mariș, susține că structura este compusă din două imobile alipite, fiecare cu regim propriu de înălțime, în conformitate cu autorizațiile emise. Acestea sunt construite în trepte, având diferențe de cotă dictate de topografia terenului. Astfel, ultimul nivel al primei clădiri corespunde cu nivelul inferior al celei de-a doua, ceea ce a generat confuzia privind o „suprapunere” pe 8 niveluri. „Respectăm în totalitate regimul de înălțime aprobat, iar fiecare clădire este autorizată distinct, fără depășiri sau abateri”, a declarat Mihai Mariș. În ceea ce privește accesul auto către garajele construite, reprezentantul LIMITLESS BUILDINGS SRL confirmă existența unui parapet pe proprietatea companiei, dar precizează că soluția tehnică finală este încă în analiză. „Dacă va fi necesar, vom demonta acea structură pentru a permite accesul. Avem și alte variante tehnice în evaluare, dar nu am luat încă o decizie finală”, a explicat Mariș. Compania admite că panoul nu era prezent aseară și că într-adevăr era pe iarbă, de unde a și fost adus, imediat ce situația a fost semnalată. Autorizația de construcție pentru această parcelă (nr. 960/2023) a fost obținută în 2023, conform spuselor reprezentantului. În ceea ce privește presupusa folosire a unui teren aparținând unei alte entități, reprezentantul afirmă că Limitless deține un drept de superficie valabil și legal pentru acel teren, care permite utilizarea acestuia în scopuri tehnice, inclusiv pentru realizarea căilor de acces. Pentru clădirea construită pe Uliului 89, acuzată că ar fi ridicată pe „piloni” la o înălțime de 10–12 metri fără fundație adecvată, compania susține că lucrările au fost realizate cu respectarea normelor tehnice. „Este o construcție pe piloți forați, exact cum au recomandat studiile geotehnice și experții implicați. Termenul 'piloni' nu este corect tehnic – discutăm despre piloți, adică fundații adânci realizate conform normativelor în vigoare”, a explicat Mihai Mariș. În plus, reprezentantul a menționat că în acea zonă a fost descoperită o formațiune de sol instabilă neidentificată în studiile inițiale, dar că specialiștii analizează cazul și lucrările vor continua doar cu respectarea integrală a cerințelor de siguranță. După ce aseară Știri de Cluj a relatat că strada Uliului o ia din nou la vale, în zona imobilelor 87A și 91A, autoritățile s-au mobilizat de urgență. EXCLUSIV Strada Uliului din Cluj a luat-o din nou la vale în seara asta! Localnicii strigă disperați și arată spre Boc:„Ne pleacă strada. Sunteți vinovați” - Ştiri de Cluj În această dimineață, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a transmis oficial pentru Știri de Cluj că situația este atent monitorizată și că s-au luat măsuri imediate de siguranță. „Primăria Municipiului Cluj-Napoca informează cetățenii cu privire la o situație apărută pe strada Uliului, în zona imobilelor cu numerele 87A și 91A, unde a fost semnalată o instabilitate a terenului și afectarea parțială a drumului, în contextul desfășurării unor lucrări autorizate de construire în aval.” În calitate de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, primarul municipiului, Emil Boc, a dispus următoarele măsuri urgente: restrângerea circulației rutiere pe o singură bandă; împrejmuirea benzii afectate cu gard de protecție; restricționarea temporară a tonajului pentru vehicule; acoperirea fisurilor cu material hidroizolant pentru a preveni infiltrarea apei; protejarea suplimentară cu folie impermeabilă; utilizarea de saci de nisip în caz de ploi abundente pentru devierea apelor; montarea de martori topografici pentru monitorizarea mișcărilor terenului; prezența continuă a unui echipaj de poliție în zonă. Lucrările de construcție sunt realizate de LIMITLESS BUILDINGS SRL, în baza Autorizațiilor de Construire nr. 960/20.11.2023 (str. Uliului nr. 91A) și nr. 84/21.02.2024 (str. Uliului nr. 87A). La fața locului se află deja proiectantul și expertul tehnic al beneficiarului, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). LIMITLESS BUILDINGS SRL, nu a avut niciun angajat în anul 2024, după ce în 2023 a avut 6 angajați. În timp ce numărul angajaților a scăzut de la 6 la zero, cifra de afaceri a înregistrat o creștere spectaculoasă de 1.1 miliona de lei, la 5.8 milioane de lei, iar datoriile firmei au scăzut de la 10 milioane de lie, la 5 milioane de lei în 2024.
Pe strada Uliului, una dintre cele mai sensibile din punct de vedere geotehnic din Cluj, se construiește masiv. În ciuda alunecărilor de teren anterioare și a consolidărilor realizate în trecut, Primăria Cluj-Napoca a emis în ultimii doi ani cel puțin patru autorizații de construcție, care vizează clădiri mari, de 4+4 niveluri niveluri, unele aflate chiar în zona unde solul a cedat în trecut. Două dintre ele sunt chiar de anul
.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean,are în această săptămână o serie de întâlniri oficiale în Japonia, în contextul participării la Expoziția Mondială de la Osaka. Discuțiile avute cu oficiali japonezi s-au axat până acum pe extinderea cooperării româno-japoneze în cadrul Parteneriatului Strategic, dar și pe obținerea unui sprijin concret pentru priorități externe ale României, precum aderarea la OCDE sau implicarea Japoniei în reconstrucția Ucrainei. În cadrul întrevederii cu Fukushiro Nukaga, președintele Camerei
.
Europarlamentarul Vasile Dîncu, președinte al PSD Cluj, a fost ales, joi, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară NATO. Cu acest prilej, Vasile Dîncu a prezentat viziunea și obiectivele pe care le va avea în calitatea de vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară NATO. „Am fost onorat să fiu ales vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO), într-un moment crucial pentru securitatea
.
Cluj-Napoca a făcut joi, 26 iunie, un pas hotărât spre combaterea infecției cu virusul HPV prin lansarea oficială a Coaliției „Cluj-Napoca – HPV Free City”. Evenimentul a avut loc în Parcul Feroviarilor și a reunit autorități locale, organizații nonguvernamentale, medici, profesori și reprezentanți ai societății civile, cu un scop comun: promovarea educației pentru sănătate și creșterea gradului de vaccinare în rândul tinerilor. Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, prezent la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.