Înapoi la știri

Alin Tișe, cadou pentru Emil Boc în pragul alegerilor: A fost semnată autorizația de construire pentru Metroul din Cluj

22 May 2024
5 minute min
Elena Dumitrescu
În plină campanie electorală, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru trenul metropolitan, magistrală de peste 23 de kilometri, cu 19 staţii „Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat marţi, 21 mai 2024, în regim de urgenţă, autorizaţia de construire pentru investiţia «Tren metropolitan Gilău-Floreşti-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonţida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj»”, a transmis, marţi, CJ Cluj, într-un comunicat de presă. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran. Oficialii CJ Cluj au precizat că etapa 1 a proiectului se va desfăşura pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca şi al comunei Floreşti. „Traseul liniei de metrou uşor începe din zona rezidenţială din Floreşti. Astfel, primele staţii vor deservi zonele de locuinţe, apoi zonele multifuncţionale desfăşurare în jurul viitorului Spital Regional de Urgenţă, respectiv al centrului comercial din apropiere. Cu următoarele staţii se va intra pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, acestea deservind cartierul Mănăştur, apoi linia va urma magistrala rutieră vest-est, traversând centrul oraşului până în Piaţa Mărăşti. De aici, o linie va continua spre zona industrială Muncii, iar o alta va deservi cartierele Gheorgheni şi Sopor”, au mai precizat oficialii CJ Cluj. Activiștii civici clujeni semnalează că Primăria încalcă legea neorganizând consultări publice pentru metrou. „Clujeni, sunteți luați de proști de niște oameni cu ștate vechi în a comite ilegalități în elaborarea documentațiilor de urbanism. Primăria a reușit să breveteze aprobarea PUZ-urilor mari și late fără consultările publice prevăzute prin lege, iar acum se va încerca extinderea exercițiului pe județ. Și e deja pe recidivă. Așa că, dragi clujeni, vestea proastă e că sunteți luați de proști de niște oameni cu ștate vechi în a comite ilegalități în elaborarea documentațiilor de elaborare a planurilor de urbanism. Poftă bună. Dar vestea bună e că de data asta, timpul de reacție NU e expirat. 1. Evident, proiectul "metroului" are nevoie de PUZ. 2. Conform legii, "Informarea și consultarea publicului se fac OBLIGATORIU în următoarele etape din cadrul procesului de elaborare sau revizuire a planurilor de urbanism sau amenajare a teritoriului: a) etapa pregătitoare - anunțarea intenției de elaborare; b) etapa de documentare și elaborare a studiilor de fundamentare; c) etapa elaborării propunerilor ce vor fi supuse procesului de avizare; d) elaborarea propunerii finale, care include toate observațiile avizatorilor și care se supune procedurii de transparență decizională." (1) 3. Cele patru consultări sunt DISTINCTE, pentru că informează etapele de muncă dintre ele. 4. Cele 4 consultări publice pe "metrou" nu sunt NICĂIERI. Tot ce găsim e ceva pe siteul primăriei din mai 2021 (https://files.primariaclujnapoca.ro/2021/05/28/piese-desenate.pdf) ca pentru consultare publică - dar asta poate fi numai pentru una din a) b) c) d). 5. Unde sunt PATRU rapoarte de consultare? Nicăieri.
Alte postari din Politica
Politica

Primarul Bogdan Pivariu prezintă bugetul record al comunei Florești

Astăzi, primarul Bogdan Pivariu a prezentat bugetul comunei Florești, cea mai mare comună din România, document care se află în dezbaterea Consiliului Local. Bugetul pune accent pe dezvoltare, infrastructură și modernizare, având o valoare totală de 216.905.300 lei, conform stiridecluj.ro.

Politica

Alin Tișe critică moțiunea de cenzură din 5 mai cu metafore inedite

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, și-a exprimat public opinia despre moțiunea de cenzură planificată pentru 5 mai, în care PSD și AUR intenționează să înlăture Guvernul. Potrivit stiridecluj.ro, Tișe folosește un limbaj metaforic pentru a descrie această competiție politică, aducând aminte de nevoia celor două partide de a obține voturi suplimentare pentru a reuși.

Politica

Studii internaționale dezvăluie deficiențele Clujului în gestionarea trotinetelor electrice

Un studiu internațional publicat în 2026 compară modul în care Cluj-Napoca, Madrid și Lisabona abordează micromobilitatea electrică, iar rezultatele sunt îngrijorătoare pentru orașul condus de Emil Boc. Analiza, realizată de cercetători europeni, scoate în evidență provocările cu care se confruntă orașul transilvănean, fiind într-o etapă incipientă și dezorganizată în acest domeniu, conform stiridecluj.ro.

Politica

Bashar Molhem critică dur plecarea directorului Companiei de Apă în Brazilia

Bashar Molhem, consilier județean PNL și membru al comisiilor de buget-finanțe și educație, cultură și sport, își exprimă indignarea față de plecarea directorului Companiei de Apă, Călin Neamțu, în Brazilia, pe banii contribuabililor clujeni. Potrivit lui Molhem, această absență a făcut imposibilă convocarea unei ședințe a Comisiei de Buget, necesară pentru discutarea bugetelor companiilor din subordinea CJ Cluj.

Acasa Recente Radio Județe