U-Banca Transilvania anunță transferul pivotului Ben Altit, fost câștigător al Euroliga cu Maccabi Tel Aviv U-Banca Transilvania continuă campania de întărire a lotului cu un nume cu experiență importantă la nivel european. Clubul clujean a oficializat transferul lui Ben Altit, un pivot în vârstă de 32 de ani, născut în Israel, dar care deține și cetățenie română, ceea ce îi permite să fie înregistrat drept jucător autohton. Baschetbalistul de 2,08 metri a început sportul de performanță la prestigioasa academie Maccabi Tel Aviv. A urmat o perioadă în Statele Unite ale Americii, unde a jucat baschet universitar pentru Bryant University, în Smithfield, Rhode Island. La revenirea în Israel, Altit a semnat cu Bnei Herzliya Basket, iar ulterior a îmbrăcat tricoul multiplei campioane Maccabi Tel Aviv, unde a făcut parte din lotul care a cucerit Euroliga masculină în 2014. Cariera sa cuprinde și prezențe la cluburi precum Ironi Ramat Gan, Maccabi Kiryat Gat, Maccabi Ashod, Hapoel Gilboa Galil, Ironi Nahariya și Hapoel Be’er Sheva. Publicul din România îl cunoaște în special datorită perioadei petrecute la Rapid București, unde a evoluat înainte să ia o pauză de la activitatea profesionistă în sezonul trecut. Ben Altit are și selecții în echipa națională de seniori a Israelului, pentru care a debutat în preliminariile Cupei Mondiale din 2019. "Ben revine pe teren cu dorința de a contribui la rezultatele importante pe care clubul nostru le-a obținut în ultimele stagiuni", au transmis oficialii U-Banca Transilvania prin intermediul comunicatului de presă.
O tânără care a practicat kickboxing timp de 7 ani a decis că e momentul ca și alte femei să simtă ce înseamnă acest sport: încredere, echilibru și descărcare completă de stres. Așa s-a născut inițiativa unui grup de kickboxing dedicat exclusiv femeilor, desfășurat în colaborare cu Icon Training and Recovery Club. „Dacă ești femeie și cel puțin o dată te-ai gândit că vrei să încerci un sport de contact,
.
FC Universitatea Cluj și atacantul tunisian Adel Bettaieb (28 de ani) au ajuns la un acord privind rezilierea contractului. „Clubul nostru îi mulțumește pentru efortul depus și îi urează mult succes mai departe în carieră!”, a transmis oficial clubul clujean. Despărțirea de Bettaieb vine după ce președintele celor de la FC Argeș, Dani Coman (46 de ani), a anunțat transferul atacantului la formația piteșteană, proaspăt revenită în prima ligă. Declarația
.
CFR Cluj a obținut cu greu o victorie chinuită în fața Unirii Slobozia, scor 2-1, după prelungiri, la capătul unui meci considerat modest de propriii suporteri. Pe parcursul partidei, spectatorii prezenți în tribunele din Gruia și-au exprimat vocal nemulțumirea față de evoluția echipei, punând o presiune suplimentară pe jucători în loc să-i susțină. Atitudinea fanilor l-a deranjat profund pe antrenorul Dan Petrescu, care s-a arătat vizibil surprins de lipsa de
.
Rezultat de excepție obținut de tânărul Robert Savu, elev în clasa a V-a a Școlii „Teodor Murășanu” din Turda. Acesta este campion mondial, obținând două locuri 1 la două probe diferite de concurs. Rezultate deosebite obținute și Elena Băiceanu și Sabău Emma, două tinere care au reprezentat cu onoare județul nostru pe plan internațional, la Campionatul Mondial de Karate din Suedia. „Felicitări campionului mondial Robert Savu! Suntem extrem de mândri
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.