Marius Coman, îndrăgitul antrenor de la Oradea, a decedat în urma unui accident devastator petrecut ieri, în timp ce se afla alături de echipa sa, în drum spre un festival sportiv. „Cu durere în suflet ne luăm rămas bun de la Marius Coman, cel care a fost component al colectivului tehnic CSM Oradea. Ne rugăm pentru sufletul lui, transmitem condoleanțe familiei îndurerate și le suntem alături în aceste zile grele.”, au transmis reprezentanții clubului CSM Oradea, cu vocea frântă de durere. Vestea a căzut ca un trăsnet și peste comunitatea U-BT Cluj-Napoca, al cărei mesaj de condoleanțe a subliniat legătura profundă dintre oameni care iubesc același sport, indiferent de culorile echipamentului. „Ne e greu să descriem șocul și durerea cu care am primit vestea accidentului în care a fost implicată echipa Baschet Star Oradea, aflată în drum spre același festival la care participau și echipele noastre de copii. Transmitem condoleanțe familiei lui Marius Coman, un antrenor dedicat care a plecat dintre noi mult prea devreme. Gândurile noastre se îndreaptă către toți copiii și membrii staff-ului răniți. Întreaga comunitate U-BT este alături de cea din Oradea în aceste momente greu de cuprins în cuvinte.”, au declarat reprezentanții clubului clujean.
Radu Constantea, președintele U Cluj, a anunțat că meciul din turul 2 preliminar Conference League, unde va da peste Ararat Armenia, va fi greu, dar nu imposibil. „E un adversar cu care avem șanse de 50 la sută. O deplasare grea, dar avem șansa noastră. E o tragere OK pentru noi. Ne-am dori să trecem două tururi, pentru a putea juca pe Cluj Arena. Acesta ar fi un prim obiectiv.
.
FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Ioan Barstan (20 de ani), jucător de bandă stângă care a făcut primii pași în fotbal la ”U”. Ioan Barstan a început fotbalul în curtea Universității Cluj. După ce a trecut pe la FC Ardealul Cluj-Napoca, Barstan a făcut pasul la echipa secundă a celor de la CFR în toamna lui 2020, unde a evoluat până
.
Mihai Leu, unul dintre cei mai mari boxeri români, a ajuns la spital în stare gravă, situația lui fiind critică. Starea sa este din nou gravă și asta pentru că fostul campion nu i-ar fi ascultat pe medici. Mai exact, în ciuda recomandărilor acestora, bărbatul ar fi plecat din București la Hunedoara, însă imediat după drum stare lui s-a agravat. Din primele informații, Mihai Leu ar fi suferit o hemoragia
.
Un atacant, în vârstă de 26 de ani, care nu a bifat niciun minut în tricoul CFR Cluj și a fost constant împrumutat, tocmai a reușit performanța incredibilă! Daniel Paraschiv a reușit să promoveze în La Liga cu echipa spaniolă Real Oviedo! Cunoscut pentru că a fost mereu la marginea lotului la CFR Cluj, club care l-a cumpărat și apoi l-a cedat gratuit, Paraschiv demonstrează acum că valoarea sa a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.