Sfântu Gheorghe a intrat oficial pe harta competițiilor de alergare din România, după ce, în weekendul trecut, a avut loc cu un succes deosebit primul festival de alergare al orașului – SepsiRUN. La evenimentul sportiv desfășurat pe parcursul a două zile, 13 și 14 iunie, s-au aliniat la start aproape o mie de participanți, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă, printre care și 100 de alergători aflați la prima lor competiție. Evenimentul a inclus opt probe diferite, cele două curse urbane de 5 și 10 kilometri fiind extrem de populare. La cursa copiilor, desfășurată pe patru categorii, au participat 250 de copii, unii alături de părinți – buna dispoziție fiind garantată oricum. N-au lipsit nici traseele în natură: peste 200 de alergători s-au înscris la cursele de trail running de 20 și 30 de kilometri, traseul trecând prin pădurea de la Șugaș Băi și revenind în centrul orașului prin Vârful Havad. La proba de Nordic Walking, 80 de participanți au parcurs un traseu de-a lungul Râului Olt, în lumina apusului. Cei mai curajoși 40 de sportivi și-au bifat o provocare de pe lista personală, participând la „Vertical Run” – o cursă nocturnă în care au urcat de patru ori Dealul Pacé, cu o diferență de nivel de 420 de metri. Succesul primei ediții SepsiRUN s-a datorat și faptului că organizatorii nu i-au lăsat deoparte pe cei care voiau să participe, dar nu aveau încredere sau nu erau pregătiți. Prin programul „De pe canapea la concursul de alergare”, toți cei înscriși au avut posibilitatea să se pregătească, iar aproape 100 de începători au beneficiat, timp de trei luni, de un plan de antrenament gratuit, cu sprijinul unui specialist, pentru a se pregăti pentru prima lor alergare de 5 sau 10 km. Cursa a adunat participanți din toate colțurile țării, iar printre alergători s-au numărat și sportivi de top din Tulcea, București, Cluj, Brașov, Craiova și din județul vecin, Harghita. Cel mai tânăr participant la cursa de trail a avut doar 16 ani și a terminat cei 30 km, iar cel mai vârstnic concurent – un localnic din Sfântu Gheorghe – a alergat 5 kilometri la vârsta de 75 de ani. În total, s-au acordat 122 de premii pentru cei de pe podium, iar fiecare participant care a trecut linia de sosire a primit o medalie comemorativă. Nu doar cursele au fost atractive, ci și momentele dintre ele, pentru că în centrul orașului s-a creat o atmosferă de festival autentic, cu zone de relaxare, muzică, colțuri pentru masaj și fotografie, baruri cu mâncare și băuturi – astfel încât toată lumea să se simtă ca acasă la Sfântu Gheorghe. Festivalul de alergare SepsiRUN a fost organizat de o echipă de 10 persoane și susținut de 60 de voluntari, cu sprijin financiar şi din partea Primăriei Sfântu Gheorghe. Sursa: comunicat Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe Se încarcă...
Dan Petrescu a confirmat că nu se va opune unui eventual transfer al tânărului atacant Louis Munteanu. Această declarație vine în contextul unui interes crescut din partea mai multor cluburi europene pentru serviciile jucătorului. După un sezon excelent în tricoul CFR-ului și o prestație remarcabilă la EURO U21, unde a reușit un gol spectaculos, Louis Munteanu a atras atenția unor echipe din campionate puternice precum Italia și Spania. „În fotbal
.
UTA Arad şi Universitatea Cluj au ajuns la un acord pentru transferul jucătorului Ovidiu Popescu. Sosit la „U” în vara trecută de la FCSB, Popescu a evoluat în 19 partide pentru „studenți", dintre care doar una în play-off-ul ediției precedente de Superligă. În tricoul Universității, mijlocașul central a reușit să marcheze o singură dată, stabilind scorul final al partidei din Gruia, câștigată de „U” cu 3-2 în luna august a
.
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, se confruntă cu probleme majore înainte de Supercupa României împotriva FCSB. Cu doar câteva zile rămase până la debutul noului sezon, echipa din Gruia nu va putea miza pe doi dintre cei mai importanți jucători ai săi: Louis Munteanu și Matei Ilie. Aceștia au revenit târziu la antrenamente după participarea cu lotul național de tineret la EURO 2025, iar indisponibilitatea lor creează bătăi de cap
.
”U” Cluj continuă campania de întărire a lotului cu un nou transfer important în această vară. Gruparea de pe Cluj Arena a ajuns la un acord cu fundașul stânga portughez Miguel Silva, în vârstă de 29 de ani, care a evoluat în ultimele două sezoane în Superligă pentru Oțelul Galați. Transferul va fi oficializat la 1 iulie, iar Silva devine astfel al doilea jucător care sosește în această perioadă la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.